PNL: Se impune o analiză privind riscurile la adresa României ca urmare a declaraţiilor lui Putin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNL: Se impune o analiză privind riscurile la adresa României ca urmare a declaraţiilor lui Putin

Afirmaţiile preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pe tema scutului anti-rachetă trebuie tratate cu toată seriozitatea, fiind necesară o analiză privind riscurile şi ameninţările la adresa României la nivelul tuturor instituţiilor cu rol în asigurarea securităţii, consideră liberalii.

''Am luat act cu surprindere de declaraţiile de la Atena ale Preşedintelui Federaţiei Ruse referitoare la presupusul rol ofensiv al scutului anti-rachetă şi la posibile măsuri de retorsiune. Nu este pentru prima oară când oficiali ruşi abordează tema respectivă de pe aceste poziţii dar, în momentul în care Federaţia Rusă alege acest nivel de comunicare, sunt necesare lămuriri suplimentare din partea tuturor decidenţilor politici din România. Cât priveşte măsurile de retorsiune, afirmaţiile liderului de la Moscova trebuie tratate cu toată seriozitatea şi efectuată o analiză privind riscurile şi ameninţările la adresa României la nivelul tuturor instituţiilor cu rol în asigurarea securităţii naţionale, în coordonare cu alianţele şi organizaţiile din care face parte ţara noastră'', transmite PNL prin intermediul unui comunicat de presă semnat de secretarul executiv PNL Radu Carp.

Liberalul reiterează că scutul anti-rachetă are un rol strict defensiv şi vizează un alt tip de ameninţări decât cele venite din partea Federaţiei Ruse.

''Acest scut nu încalcă nicio obligaţie internaţională a României, este asumat în baza calităţii de membru NATO şi reprezintă o componentă extrem de importantă în ceea ce priveşte asigurarea securităţii continentului european, nu doar a unui stat sau grup de state. Orice afirmaţie care contrazice aceste adevăruri nu are decât rolul de a induce în eroare opinia publică. Salutăm reacţia MAE român, precum şi cea a purtătorului de cuvânt al NATO, reacţii convergente care arată că stabilirea şi promovarea adevărului este esenţială în relaţia cu Federaţia Rusă'', conchide Radu Carp.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro