• pasajul de la ieșirea din municipiu, spre Galați, care a fost proiectat să facă legătura cu zona portuară, a ajuns într-o situație precară, chiar periculoasă • deși intens circulat, podul a început să aibă probleme structurale, din cauza atât a sistemului deficitar de preluare a apelor pluviale, care ajung să se scurgă direct pe structura de rezistență, cât și a furturilor masive de ”pământ galben” din malul care susține o parte din greutatea întregii construcții • în plus, sub pod, în vegetația deasă de care nu se ocupă nimeni, a apărut o adevărată groapă de gunoi, din cauza celor care aruncă tot felul de deșeuri, inclusiv resturi provenite de la demolări
Podul peste calea ferată care, cândva, făcea legătura între municipiu şi zona portuară nu face deloc cinste Brăilei. Circulat foarte intens, acest pod aflat imediat la ieşirea din oraş, către Galați, are deja câteva caracteristici nedorite. Prima ar fi că este lipsit de acostament, inclusiv pe partea caselor (unele construite în zona fostului abator, pe o pantă accentuată şi cu acces pe nişte trepte improprii, fără balustradă). Tot aici, o potecă abruptă duce la o stradă din cartier, apele menajere se scurg liber către canalizare, iar ca să circuli la pas în acest perimetru pare un gest sinucigaş, din cauza vegetaţiei sălbatice crescute până la asfalt, curba în 90 de grade fiind astfel lipsită total de vizibilitate pentru autovehiculele ce intră în oraş cu o viteză foarte mare. Altă surpriză este jungla de nepătruns din zona rampei podului şi a străzii Arcului, unde desimea arborilor de peste 8-10 metri înălţime ascunde mizeria şi gunoaiele aruncate aici de-a lungul timpului.
Structura podului, în pericol
Acest pod a ajuns la o situaţie inadmisibilă deoarece, la partea sa din amonte, grinda laterală de reazem a capătului de pod, aflată deasupra “T”-ului, este serios spălată de apele meteorice (ploi şi zăpezi). Ceea ce, cu anii, a condus la apariţia de făgaşe şi ravene, adevărate gropi în leosul menit să protejeze structura de rezistenţă a podului, inclusiv stâlpii pe care se sprijină şi tablierul. Fenomenul spălării leosului a fost accentuat şi de cei care au luat “pământ galben” pentru chirpici sau alte utilizări casnice. Şi cum în ultimii ani s-a renunţat la astfel de metode tradiţionale, de la “gropile de împrumut” s-a trecut, prin furt, de către unii constructori, la umpluturi pe şantiere, cu leosul de la baza podului. În privința apelor scurse la baza podului, cauza o constituie lipsa scurgerii apelor pluviale din zona rosturilor de dilatare. Probabil, la darea în funcţiune a podului această scurgere dirijată printr-un grătar metalic, către un geiger de preluare/evacuare a existat. E posibil, însă, după cum opina un specialist în construcţii, ca ”podul, fiind construit «pe repede înainte», e posibil să nu fi avut o astfel de scurgere. Ori, dacă totuși aceasta există, e posibil să nu se vadă din cauza junglei de copaci. Oricum, este inadmisibil ca apele adunate din ploi şi zăpezi să se scurgă pe structura de rezistenţă a podului, doar prin cele câteva găuri practicate/apărute în asfalt. Cum nu trebuie să se uite că betonul, fiind hygroscopic, absoarbe umiditatea/apa care, în timp, poate afecta grav întreg podul”.
Iar dacă este să ne gândim, leosul de sub pod a început să dispară de când promontoriul de pe strada Viilor (unde se aruncau vagoane de gunoi), a fost ecologizat, prin intervenţia Gărzii de Mediu, autorităţilor şi Poliţiei Locale, asta în ciuda faptul că este interzis furtul de leos, utilizat ca materie primă la fosta fabrică de cărămizi.
Noaptea, ca hoţii!
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, lângă ravenele de sub podul amintit se adună mereu (seara, noaptea sau în week-end) munţi de gunoaie, mizerie, deşeuri inerte, mobilier distrus, aparatură electrocasnică etc. Sau, mai recent, şi ce rezultă de la demolarea unor case, utilizându-se la transport inclusiv utilaje terasiere. De fapt, potrivit unei vechi şi condamnabile tradiţii, şanţul de pe strada Arcului (la fel cum se întâmplă şi de-alungul căii ferate, tocmai de la Pod Brăila), vegetaţia fiind de ani de zile netăiată, ascunde tone întregi de gunoaie şi mizerie, cu un miros pestilenţial. În aceste cazuri fiind valabil proverbul “ce nu se vede, nu se ştie”. Dar, până când?!
