De câteva zile, mai exact de pe 1 ianuarie 2012, agenţii Poliţiei Locale Brăila au competenţa de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere. Măsurile îi vor viza în special pe şoferii care opresc sau staţionează în locuri interzise sau care nu respectă semnificaţia indicatoarelor "Accesul interzis". Agenţii Poliţiei Locale pot, însă, să-i însoţească în timpul controalelor de rutină, pe lucrătorii Autorităţii Rutiere Române sau Registrului Auto Român, având atribuţia de a le cere conducătorilor auto să tragă pe dreapta. Totodată, ei îi pot sancţiona în trafic pe pietonii indisciplinaţi, precum şi pe bicicliştii sau conducătorii de atelaje care încalcă normele rutiere. În principiu, după cum ne-a explicat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila, agenţii acestei instituţii au aceleaşi atribuţiuni ca şi agenţii Poliţiei Rutiere, cu excepţia constatării infracţiunilor legate de consumul de băuturi alcoolice.
Amenzile aplicate de agenţii Poliţiei Locale se încadrează, de exemplu, între 140 şi 210 lei, plus două puncte de penalizare, pentru oprire interzisă, sau între 280 şi 350 lei, plus trei puncte de penalizare, pentru staţionare interzisă. Nerespectarea indicatorului "Accesul interzis" se amendează cu 210 lei şi două puncte de penalizare, iar refuzul de a prezenta documentele la control este sancţionat cu 56 lei şi patru puncte de penalizare.
Directorul Traian Jipa ne-a precizat că atribuţiile pe linie de circulaţie rutieră ale Poliţiei Locale au intrat în vigoare de anul trecut, însă la Brăila se aplică abia de la începutul acestui an deoarece până acum agenţii de la departamentul Rutier au fost la un curs de specializare. Cursul a durat trei luni şi s-a ţinut la Şcoala de Pregătire a Ministerului de Interne, de la Iaşi. În total, 22 de agenţi brăileni ai Poliţiei Locale s-au specializat în legislaţie rutieră şi acţionează în prezent pe străzile municipiului. Aceştia participă atât la dirijarea traficului cât şi la constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni. Deocamdată, însă, agenţii locali nu au trecut efectiv la aplicarea amenzilor. "Am decis ca în prima săptămână a anului să împărţim doar «fluturaşi», prin care îi înştiinţăm pe şoferii ce au parcat neregulamentar că dacă nu respectă legislaţia în vigoare, vor fi amendaţi. Începând de săptămâna viitoare, vom trece la aplicarea sancţiunilor", ne-a declarat directorul Traian Jipa.
