Polisport Chiscani recidivează la fotbal şi la nivelul primar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Polisport Chiscani recidivează la fotbal şi la nivelul primar

Duminica trecută s-a încheiat turneul final, faza judeţeană la fotbal, pentru ciclul primar din mediul rural, un turneu la care au participat echipe şcolilor din Chiscani, Mircea Vodă, Surdila Găiseanca, Gropeni, Cazasu, Bărăganu, aceasta fiind şi ordinea în clasamentul final al competiţiei.
"Sunt foarte bucuros, în primul rând pentru că din nou a fost o reuşită acest turneu final la care s-au înscris 24 de echipe din mediul rural, iar în al doilea rând pentru că este încă o realizare, în plan sufletesc şi profesional, calificarea la o nouă fază zonală. Avem o echipă competitivă de mare valoare care are în componenţă jucători cu reale calitaţi fizice şi tehnice şi cu care sperăm să obţinem în continuare poate o calificare la faza finală pe ţară. Odată cu încheierea acestui turneu final, am şi un regret vis-a-vis de faptul că, din nou, de la fiecare şcoală au ieşit în evidenţă copii cu reale calităţi, dar care probabil cu trecerea timpului vor rămâne într-un con de umbră din cauza faptului că nimeni nu binevoieşte să realizeze selecţii şi să muncească aşa cum ar trebui cu ei pentru a scoate performeri în viitorul apropiat", ne declara la finalul competiţiei profesorul Mihai Anghel, cel care a coordonat întreaga desfăşurare a competiţiei.

Echipa campioană a ediţiei 2009-2010, coordonată de profesorul Mihai Anghel şi de Lucian Virgil Urse a avut în componenţă urmatorul lot de jucători: Marius Ion, Sorin Sima, Nicuşor Radu, Dragoş Manole, Ciprian Ehor, Dorian Sanaploianu, Marius Jercan, Alexandru Nistor, Tudorel Voicu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro