Intenţia preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, de a realiza o secţie a Politehnicii Bucureşti în clădirea de pe Str. Polonă, nr. 14 a stârnit nemulţumiri în rândul partidelor din opoziţie. Mai exact, liderul filalei locale a Partidului Mişcarea Populară, Viorel Botea, a comentat recent acest subiect, afirmând că, momentan, înfiinţarea unui institut politehnic în Brăila nu este oportună. Din punctul său de vedere, înainte de emiterea unor astfel de declaraţii ar trebui să se facă o analiză "serioasă şi riguroasă a pieţei de muncă, a necesităţilor Brăilei". "Şi eu îmi doresc, spre exemplu, ca aici să fie un institut NASA sau o bază militară americană, însă, nu poţi să faci astfel de afirmaţii, fără a avea un suport solid, profesionist, de informare privind necesitatea realizării unui astfel de institut. Eu, personal, din punct de vedere educaţional, consider că Brăila în momentul de faţă are nevoie de altceva. De exemplu, să existe, cu sprijinul autorităţilor, un institut, care să se ocupe de fonduri europene, de realizare de fonduri europene, de sondarea pieţei de muncă. (...) Niciun brăilean nu va veni la filiala institutului politehnic din Brăila. Şi asta dintr-un singur motiv: marea majoritate a tinerilor care sunt în Brăila nu doresc altceva decât un singur institut politehnic - trenul de Bucureşti. Şi am să vă dau exemple. Cum se descurcă Universitatea Constantin Brâncoveanu sau filiala Facultăţii de Inginerie? Se descurcă foarte, foarte greu. Nu poţi să te duci pe o piaţă ocupată de două instituţii, pe care le-am numit, nu mai spun de altele, şi să mai introduci o facultate în plus", a fost declaraţia lui Botea.
Stancu: "După mintea lui, probabil că trebuie să desfiinţăm şi Brâncoveanu, şi Ingineria"
În replică, atât preşedintele PSD, Gheorghe Bunea Stancu cât şi primarul Aurel Simionescu au ţinut să precizeze că înfiinţarea secţiei Politehnicii Bucureşti la Brăila aduce câteva plusuri. Potrivit acestora, cel mai important aspect îl reprezintă studierea unor domenii, care, în prezent nu există în judeţul nostru. "Am o rugăminte. Haideţi să vorbim lucruri serioase şi cu oameni serioşi. După mintea lui, probabil că trebuie să desfiinţăm şi Brâncoveanu, şi Ingineria. Eu vorbesc aici despre un învăţământ superior de stat, care are o tradiţie, care are profesori ce predau şi în Bucureşti. Vorbim despre antreprenoriat, inginerie medicală, biotehnică, mecatronică şi alte lucruri pe care astăzi Brăila nu le are. Este adevărat că mecatronică are şi Galaţiul, dar noi fiind judeţ agricol, mi-aş dori ca 30-50 de brăileni, în fiecare an, să se ducă înspre zona respectivă, pentru că avem foarte multă nevoie. E mai uşor să stai acasă să te duci la facultate decât să te duci la Galaţi sau la Bucureşti", a declarat Stancu. În acelaşi timp, acesta a ţinut să sublinieze că planul administraţiei este de a anima viaţa cetăţenilor din Brăila, iar mărirea numărului de studenţi ar contribui simţitor.
"Eu cred că şi tinerii din Tulcea pot să vină aici, şi cei din Ialomiţa, dacă avem condiţii bune şi profesori buni, normal că vor veni. (...) Eu vă spun că o să vină şi gălăţeni la universitate. Vă dau în scris că o să vină", a mai completat sursa citată.
Nici primarul Aurel Simionescu nu s-a abţinut de la comentarii în privinţa declaraţiei liderului PMP Brăila, Viorel Botea. Din punctul său de vedere, studenţii vor fi interesaţi de facultăţi din cadrul Politehnicii la Brăila, în special din pricina costurilor pe care le impune traiul într-un centru universitar mare. "Atunci eu vă spun că nu ar mai trebui să construim sau să reabilităm nicio şcoală în oraşul ăsta pentru că a scăzut numărul de elevi, nu? (...) Eu cred că studenţii vor fi interesaţi. Nu am detaliat discuţiile pe care le avem pentru că ne-am obişnuit - cum vrei se faci ceva se găsesc unii care să spună că nu e bine. Ar fi bine să spună şi cum e bine unii dintre cei care critică. Nu am detaliat, dar specializările pe care ni le propunem nu se regăsesc la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi. Din punct de vedere al perspectivei, eu cred că aceste specializări sunt interesante pentru perioada care urmează", a afirmat edilul-şef.