POLITIC: Întâlnire tehnică pe Codul fiscal la Parlament: Sunt prezenţi reprezentanţi PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Întâlnire tehnică pe Codul fiscal la Parlament: Sunt prezenţi reprezentanţi PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE

Reprezentanţii PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE s-au întâlnit, joi, la Parlament, pentru discuţii tehnice asupra noului Cod fiscal, retrimis spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Eugen Nicolicea (UNPR) anunţând că reuniunea se va desfăşura fără accesul presei.

La finalul discuţiilor vor avea loc declaraţii de presă, a mai anunţat Eugen Nicolicea, care a deschis lucrările şedinţei tehnice pe tema Codului Fiscal.

Din partea PSD participă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, lipsind şefii comisiilor de buget din Parlament, cum era iniţial aşteptat.

Liberalii i-au trimis pe vicepreşedintele comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, şi pe secretarul general Marian Petrache, iar UNPR pe ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, şi pe senatorul Haralambie Vochițoiu.

UDMR este reprezentant de Iuliu Winkler, precum şi parlamentarii Erdei Doloczki Istvan şi Alexandru Vegh.

ALDE l-a trimis la întâlnire pe vicepreşedintele Cătălin Beciu.

Consultările sunt la nivel tehnic, liderii PNL declarând recent ca acestea trebuie să fie urmate şi de discuţii la nivelul liderilor partidelor politice înainte de sesiunea parlamentară extraordinară din 24 august în care se va discuta reexaminarea Codului Fiscal.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că este de acord cu reducerea cotei TVA la 20%, faţă de 19%, cât este prevăzută în noul Cod Fiscal, precizând că acest lucru l-a discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu guvernatorul Mugur Isărescu.

"Cred că un Cod Fiscal ‬cu prevederile actuale şi în care se menţine cota de TVA la 20% va trece prin Parlament şi va fi foarte bun şi este sustenabil! Cel mai bine ar fi să avem TVA ‬20%, cum era proiectul iniţial, pentru că împreună cu 9% la alimente rezultă o medie TVA în România undeva spre 17%", a spus Ponta.

De altfel, Victor Ponta a avut, miercuri, o întâlnire la Palatul Cotroceni pe tema Codului Fiscal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro