POLITIC: Băsescu, despre justiţie: După instalarea lui Iohannis, oameni numiţi de mine arată că sunt utili noii puteri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Băsescu, despre justiţie: După instalarea lui Iohannis, oameni numiţi de mine arată că sunt utili noii puteri

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că justiţia este departe de a fi perfectă şi că are momente în care i se pare că se face un spectacol prin care oameni numiţi de el încearcă să arate, după instalarea la putere a preşedintelui Iohannis, cât sunt de utili şi noii puteri.

"Eu nu mă dezic de oameni, ci de atitudini. Nu o să accept niciodată ideea că un preşedinte de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie se duce la bilanţul DNA şi spune că este pe aceeaşi baricadă în lupta anticorupţie. Judecătorul nu e pe nicio baricadă nicăieri în lumea civilizată, doar în Africa găsim alte exemple. Judecătorul e un Dumnezeu care nu e pe baricada nimănui", a spus Băsescu la Realitatea TV.

El a arătat că a contribuit la crearea unei justiţii puternice, dar departe de a fi perfectă, având încă foarte mult de lucru în acest sens.

"Am momente în care mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează", a adăugat Băsescu.

Încă din prima jumătate de oră a emisiunii, între fostul preşedinte şi moderatorul emisiunii, Octavian Hoandră, a avut loc un schimb dur de replici. Moderatorul i-a spus fostului preşedinte că l-a "detestat" întotdeauna, fără însă a-l urî, în timp ce Băsescu i-a replicat că are o părere foarte proastă despre el şi caracterul lui. La un moment dat, moderatorul a afirmat că Nicolae Ceauşescu a fost un preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Fostul preşedinte a replicat: "Este posibil, dar nu o spuneţi cu răutate (..) Trebuie să fii.., nu pun etichetă, dar ca să spui că Ceauşesecu era bun...".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro