POLITIC: BEC a emis 17 decizii pe speţa USL în favoarea PNL. Gorghiu: Somez autorităţile locale să nu se joace | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: BEC a emis 17 decizii pe speţa USL în favoarea PNL. Gorghiu: Somez autorităţile locale să nu se joace

Biroul Electoral Central a emis 17 decizii în cazul folosirii denumirii USL pe afişele de campanie ale alianţei PSD-UNPR-PC, toate fiind în favoarea liberalilor, deputatul PNL Alina Gorghiu avertizând autorităţile locale "să nu se joace cu legea şi deciziile BEC" şi să îndepărteze materialele PSD.

"Astăzi la momentul la care vorbim sunt 16 judeţe plus un sector al Bucureştiului pentru care decizia BEC este obligatorie în sensul în care primarii şi celelalte autorităţi locale, în speţă poliţia, ADP, sunt obligate să îndepărteze toate materialele legate furtul denumirii Uniunii Social Liberale, folosirea acronimului pe toate materialele de campanie. Îi somez public pe toţi care reprezintă autoritatea statului la nivel local să nu se joace cu legea şi deciziile BEC, care sunt obligatorii inclusiv pentru distinşii reprezentanţi ai PSD", a declarat Gorghiu pentru MEDIAFAX.

Deputatul PNL a precizat că în situaţia în care primarii nu vor respecta legea şi deciziile emise de BEC liberalii vor face sesizări împotriva acestora.

BEC a soluţionat până la acest moment 17 contestaţii în cazul folosirii denumirii USL pe afişele electorale ale PSD-UNPR-PC, prin decizii în favoarea reclamaţiilor formulate de PNL. Astfel, BEC a analizat contestaţii atât din partea PNL, cât şi din partea PSD, asupra deciziilor luate la nivelul birourilor electorale judeţene, la nivelul cărora au fost luate hotărâri divergente.

BEC a respins contestaţiile PSD la deciziile birourilor electorale judeţene, favorabile PNL, din sectorul 5 din Bucureşti, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Argeş, Timiş. De asemenea, BEC a invalidat deciziile birourilor electorale judeţene care respinseseră contestaţiilor formulate de liberali în Vaslui, Olt, Arad, Botoşani, Ilfov, Vâlcea, Braşov, Alba, Caraş-Severin, Hunedoara, Dâmboviţa.

Toate deciziile BEC constată faptul că folosirea de către alianţa PSD-UNPR-PC a acronimului "USL" pe materialele de propagandă electorală încalcă legislaţia electorală privitoare la o campanie corectă, solicitând primarilor din judeţele în cauză să îndepărteze materialele electorale pe care apare acronimul USL.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro