UDMR nu vedeun impediment în a vota în favoarea unui guvern restructurat, a declarat, joi, vicepreşedintele Uniunii, Laszlo Borbely, remarcând faptul că "în momentul de faţă se pare că nici Opoziţia nu e foarte interesată de a guverna".
"(...)Nu cred că va fi o problemă, chiar dacă suntem în Opoziţie, să votăm pentru noul Guvern, pentru că în momentul de faţă se pare că nici Opoziţia nu e foarte interesată de a guverna (...) În cadrul grupului parlamentar am avut o primă discuţie, dar eu nu văd un impediment în momentul de faţă să dăm vot favorabil pentru acest Guvern, evident că o decizie se va lua la nivelul UDMR", a spus, la RFI, vicepreşedintele UDMR.
În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, Borbely a spus că, în acest moment, în Uniune nu se discută despre subiect, dar în februarie 2015, probabil cei din opoziţie vor "căuta" UDMR pentru discuţii şi se va lua o decizie în consecinţă.
De asemenea, liderul UDMR a precizat că formaţiunea sa nu este interesată "acum" de participarea într-un guvern cu PNL şi se concentrează pe obiectivul alegerilor locale şi parlamentare din 2016.
"Nu se pune problema, noi nu suntem interesaţi acum de o asemenea discuţie. Noi ne concentrăm pe ceea ce va trebui să însemne 2016, alegeri parlamentare şi locale, unde UDMR-ul trebuie să demonstreze că în continuare este acea forţă de care are nevoie politica din România, are nevoie să fie în Parlament minoritatea maghiară, în autorităţile locale şi să reprezentăm această minoritate", a mai declarat, la RFI, vicepreşedintele UDMR.
UDMR a decis la sfârşitul lunii noiembrie să părăsească coaliţia la guvernare, hotărârea urmând să fie validată de Consiliul Reprezentanţilor Unionali, la şedinţa din 13 decembrie.