POLITIC: Kelemen Hunor, reales preşedinte al UDMR: Nu ne pregătim de guvernare, ci avem în vedere consolidarea comunităţii noastre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Kelemen Hunor, reales preşedinte al UDMR: Nu ne pregătim de guvernare, ci avem în vedere consolidarea comunităţii noastre

Kelemen Hunor a fost reales, vineri seară, în funcţia de preşedinte al UDMR, la cel de-al 12 Congres al Uniunii, de la Cluj-Napoca, el obţinând 575 de voturi din partea delegaţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Biro Eniko, preşedintele Comisiei de numărare a votului, Kelemen a primit şi zece voturi contra.

"Kelemen Hunor a obţinut 575 voturi pentru şi zece împotrivă", a spus Biro.

Kelemen Hunor a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al Uniunii.

El a fost ales prima oară preşedinte al UDMR în 2011, la Congresul Uniunii de la Oradea.

Vineri, în prima zi a Congresului UDMR care se desfăşoară la Cluj-Napoca au participat 775 de delegaţi. Sâmbătă, în cea de-a doua zi, se va modifica Programul politic al Uniunii, se vor adopta mai multe documente şi se va înmâna distincţia "UDMR la 25 de ani" liderilor centrali ai formaţiunii.

Kelemen Hunor a declarat, vineri, la Congresul UDMR de la Cluj-Napoca, în prezentarea programului politic cu care candidează pentru al doilea mandat de preşedinte, că Uniunea nu se pregăteşte de guvernare, ci are în vedere consolidarea comunităţii maghiare.

"Nu am şi nici nu pot avea alt program decât cel al UDMR, completat cu documentele pe care Congresul actual le dezbate şi le adoptă. Eu vreau să fiu în fruntea unei Uniuni care îşi propune, în continuare, să reprezinte interesele comunităţii maghiare din România, să o fortifice pe aceasta, să organizeze societatea maghiară din Transilvania. Noi nu ne pregătim acum pentru guvernare, nu ne concentrăm asupra şanselor legate de aceasta, ci avem în vedere consolidarea comunităţii noastre, căci adevăraţii noştri aliaţi au fost întotdeauna maghiarii", a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, pe lângă realizarea diferitelor forme de autonomie, UDMR s-a angajat în construirea statului democratic de drept, susţinând iniţiativele de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

"Acordăm prioritate învăţământului competitiv în limba maghiară şi ne propunem să fim un sprijin politic ferm pentru toţi acei oameni pe care ne-am angajat să-i reprezentăm. Uniunea noastră va întări parteneriatul cu diferitele segmente ale societăţii, cu organizaţiile profesionale şi cu cele care reprezintă diferite părţi ale societăţii, totodată şi cu bisericile istorice maghiare, cu sectorul academic şi cu toţi cei care ne consideră partenerii lor", a mai spus Kelemen.

El a subliniat că, în perioada următoare, UDMR va trebui să se concentreze asupra întăririi cooperării dintre diferitele organe interne ale Uniunii, dintre organizaţiile teritoriale şi conducerea centrală.

"Un alt pilon al bunei funcţionări a Uniunii este comunicarea. Este necesară o regândire fundamentală a acesteia. Avem nevoie de un flux informaţional mai intensiv în interior, dar şi de o comunicare mai substanţială şi mai pregnantă, informativă şi convingătoare în direcţia majorităţii româneşti. Trebuie să fim credibili şi atractivi din punct de vedere politic, să trezim încredere", a conchis Kelemen Hunor.

Kelemen este singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al UDMR.

La cel de-al 12-lea Congres al UDMR sunt prezenţi peste 770 de delegaţi şi aproximativ 150 de invitaţi, între care lideri politici din Ungaria şi România: preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PLR, preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, co-preşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, liderul PC, Daniel Constantin, vicepremierul Ungariei Semjén Zsolt, precum şi alţi politicieni de marcă din România şi străinătate.

Congresul se desfăşoară vineri şi sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al UDMR fiind actualul lider al uniunii, Kelemen Hunor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro