POLITIC: Ponta, după consultarea cu Iohannis: Intrăm în normalitate, România avea nevoie de rolul preşedintelui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta, după consultarea cu Iohannis: Intrăm în normalitate, România avea nevoie de rolul preşedintelui

România avea nevoie, după ani în care nu a existat niciun fel de dialog, şi de exercitarea rolului constituţional al preşedintelui între puterile statului, a afirmat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta, după consultările de la Cotroceni, adăugând că "acum intrăm în normalitate".

"Din punctul de vedere al PSD, ideea de a avea consultări cu preşedintele României, cu partidele parlamentare, pe cele mai importante probleme care ţin de reforma statului este o idee foarte bună. O suţinem şi ne vom prezenta de fiecare dată la consultări cu toate bunele intenţii. Cred că România avea nevoie, după ani de zile în care nu exista niciun fel de dialog, şi de exercitare a rolului constituţional al preşedintelui între puterile statului. Acum intrăm într-o normalitate, o normalitate în care dorim să participăm şi vom coopera", a spus Ponta după discuţia avută cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi, blocarea cererilor justiţiei de către legislativ şi votul în diaspora, prima delegaţie fiind cea a PSD.

După delegaţia PSD vor intra la discuţii, la ora 11.00, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, la ora 12.00 - Uniunea Naţională pentru Progresul României. La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Cea de-a treia serie de consultări preşedinte-partide vizează "stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor".

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla "discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public".

Aceasta este cea de-a treia rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o organizează, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, în decembrie 2014.

Prima rundă de consultări a avut loc în 12 ianuarie, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu vederea asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.Preşedintele Klaus Iohannnis şi reprezentanţii partidelor parlamentare au semnat, în urma consultărilor, un Acord politic cu scopul asigurării, în 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru MApN.

A doua rundă de consultări preşedinte-partide a avut ca tematică priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare: votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare. Întâlnirile s-au desfăşurat în 28 ianuarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro