POLITIC: Ponta: România şi NATO să îşi pregătească strategia la ce urmează să se întâmple în regiune şi lume | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta: România şi NATO să îşi pregătească strategia la ce urmează să se întâmple în regiune şi lume

Aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO nu este doar un moment de sărbătoare, ci şi unul de exprimare a îngrijorării, afirmă premierul Ponta, adăugând că provocările apar şi vor continua să apară, iar România, alături de aliaţii săi, trebuie să se adapteze şi să pregătească o strategie.

"Am sărbătorit 10 ani de la intrarea în NATO într-un an în care există, cu siguranţă, cea mai mare criză de securitate din regiunea din care România face parte. Deci, n-a fost doar o sărbătoare, cred că a fost în acelaşi timp un moment de exprimare a îngrijorării şi un moment în care România, pe de-o parte, realizează cât de importantă este apartenenţa ei la un cadru de securitate internţională, dar şi faptul că această atmosferă instabilă în regiune nu este un lucru definitiv, că provocările apar şi vor continua să apară şi că România, alături de aliaţii săi, trebuie să se adapteze şi să-şi pregătească strategia la ce urmează să se întâmple în regiune şi în lume în anii care urmează", a spus Ponta, în alocuţiunea susţinută la simpozionul cu tema ,"Extinderea NATO în 2004: un deceniu de contribuţie robustă, responsabilitate şi angajament pentru o nouă Alianţă", organizat de Ministerul Apărării Naţionale, la Palatul Parlamentului.

Ulterior, într-o declaraţie de presă, el a arătat că actualul context impune luarea unor decizii care vizează atât extinderea unui parteneriat economic între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, în cadrul NATO, cât şi extinderea securităţii asupra unor state care şi-au exprimat opţiunile pro-UE.

"Viziunea României a ceea ce trebuie făcut în continuare, în contextul crizei din Ucraina, al provocărilor care apar, este aceea de a avea un dublu sens al integrării. Pe de-o parte, NATO să devină şi un spaţiu economic - şi de investiţii, şi de comerţ comun - şi asta se poate realiza prin accelararea acordului de investiţii şi comerţ între UE şi Statele Unite ale Americii (...) Şi în al doilea rând, extinderea capabilităţii de protecţie a NATO către ţările care au luat o decizie clară de a veni spre UE, şi aici mă refer în primul rând la Moldova, dar şi la Georgia, şi la Ucraina dacă merge în această direcţie, pentru că, altfel, degeabă le spunem că îi dorim în UE dacă nu putem să le asigurăm securitatea, şi cred că, în acest context de criză, deciziile pe plan european şi transatlantic se vor lua mai repede", a spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro