Politicienii locali se fac că nu ştiu de presiunile electorale practicate de clanul Buricea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politicienii locali se fac că nu ştiu de presiunile electorale practicate de clanul Buricea

Liderii organizaţiilor PSD şi PDL din Brăila, precum şi parlamentarii locali (cei pe care i-am putut contacta ieri) se fac că nu ştiu, la unison, despre metode agresive la care ar recurge unii interlopi din cartierul Vidin, pentru a împiedica afişarea materialelor electorale ale PNL şi PDL, în favoarea PSD. În ciuda declaraţiilor publice făcute de preşedintele PNL Brăila, Constantin Cibu, pe această temă, niciun alt politician local nu îndrăzneşte să-i confirme spusele. De principiu, sunt toţi de acord că nu este normal să se facă presiuni de vreun fel asupra comercianţilor care-şi pun în geam afişe electorale, însă liderii politici locali se feresc să sprijine demersul lui Cibu de a face o interpelare la Ministrul de Interne, privind faptul că gruparea de cartier a lui Dumitrel Buricea ameninţă comercianţii şi înlătură afişele PNL şi PDL, pe motiv că nu sunt dovezi.
Preşedintele PDL Brăila, Giana Pătraşcu, ne-a declarat ieri că nu are cunoştinţă ca vreo persoană, membru al unei grupări de interlopi sau nu, să ameninţe comercianţii din cartierul Vidin, ca să înlăture afişele democrat-liberalilor sau ale liberalilor: "Nimeni din echipa noastră nu mi s-a plâns că ar fi rupte sau scoase afişele noastre, în niciun cartier din oraş. Nu pot să susţin o astfel de reclamaţie, dat fiind că nu am niciun fel de date că ar exista cu adevărat aceste presiuni. Eu mă întreb dacă domnul Cibu a făcut demersuri în plan local, la Poliţie, înainte de a face reclamaţii la ministru".
07inter2Prim-vicepreşedintele PSD Aurel Simionescu ne-a declarat, la rândul său, că nu are niciun fel de date cu privire la faptele reclamate de liberalul Cibu. În plus, a spus liderul PSD, organizaţia sa nu are niciun fel de înţelegeri cu nicio persoană, interlop sau nu, pentru asemenea tip de "protecţie" electorală: "Şefii colegiilor electorale PSD şi preşedinţii de organizaţii PSD au mers şi au discutat cu patronii magazinelor şi cine a vrut, a pus afişele noastre, cine nu a vrut, nu le-a pus. Nu am forţat niciodată pe nimeni să afişeze materialele noastre electorale şi nici un avem înţelegeri cu cineva ca să le asigure protecţia. În condiţiile în care nu deţin date concrete legate de ameninţări sau presiuni pe care le-ar face cineva ca să dea jos nişte afişe, nu pot să mă alătur reclamaţiei domnului Cibu. Cei care au informaţii şi dovezi, să le prezinte şi să facă reclamaţia".
Deputatul PSD Mihai Tudose este de aceeaşi părere: "Nu pot să susţin o asemenea reclamaţie. Faptele pe care le sesizează domnul Cibu nu sunt la mine în colegiu şi nu am cunoştinţă că s-ar întâmpla aşa ceva. Dacă dânsul are dovezi, de ce nu le prezintă la poliţie?".
Deputatul PSD Cristian Rizea ne-a declarat şi el ieri că e pentru prima dată când aude de astfel de lucruri: "Să vedem dacă ceea ce spune domnul Cibu nu este o utopie. Este prima dată când aud de astfel de presiuni şi ameninţări. E drept, Vidinul nu este în colegiul meu, dar nu există nicio înţelegere a PSD-ului local cu persoane de genul celor despre care vorbea domnul Cibu. Nu aş putea susţine această reclamaţie a domnului Cibu".
Nici deputatul PNL Diana Tuşa nu are informaţii legate de abuzurile interlopilor reclamate de Constantin Cibu, dat fiind că nu este vorba despre colegiul său. Tuşa a precizat însă că, în cazul în care Cibu va face o interpelare a ministrului de Interne, îl va sprijini: "În acest caz, dacă o să pot să-l ajut, o voi face cu plăcere, ca să se facă lumină în aceste cazuri, pentru că nu este normal ca lumea să fie obligată să facă nişte lucruri".
Parlamentarii Viorel Balcan (PSD), Ion Rotaru (PSD) şi Eugen Bădălan (PDL) nu au putut fi contactaţi.

Nici poliţiştii nici jandarmii nu au habar de asemenea incidente

Poliţia Comunitară nu are cunoştinţă de incidente în genul celor reclamate de fostul primar al Brăilei, actualul senator Constantin Cibu. "Patrulele noastre nu au surprins în flagrant astfel de incidente şi nici nu am primit nicio reclamaţie oficială în acest sens, de la senatorul Cibu, PNL sau PDL. În momentul în care vom fi sesizaţi, vom lua măsurile legale", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Comunitare Brăila.
Acelaşi răspuns l-am primit şi din partea conducerilor Inspectoratului de Jandarmi şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro