Ponta aruncă Justiţia la gunoi, iar el cade în penibil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta aruncă Justiţia la gunoi, iar el cade în penibil

Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, consideră premierul Victor Ponta. El a arătat că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost - în opinia sa - principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.
Întrebat dacă concluzia este că în România justiţia nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: "Nu, este o justiţie generalizantă şi greşită. Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că - şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei - dar cred că unul din obiectivele strict personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar".
În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.
"Eu cred că Adrian Năstase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de după 1989, dar şi cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu şi cred că, din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timoşenko", a spus Ponta, la Romania TV.
"Adrian Năstase, care ne-a băgat în Uniunea Europeană şi în NATO, se duce în închisoare, Traian Băsescu, care de 10 ani ne fură şi ne scoate din Europa, e încă la Cotroceni. Evident că e injust", a adăugat Ponta, citat de Mediafax.

Condamnat pentru corupţie, a doua oară

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.
Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Băsescu îl somează pe Ponta

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, marţi, "imperativ" prim-ministrului Victor-Viorel Ponta "să înceteze de îndată orice atac la adresa justiţiei şi să reintre în atribuţiile constituţionale ale funcţiei de prim-ministru".
Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de comunicare publică al Administraţiei Prezidenţiale, "preşedintele Traian Băsescu a luat notă cu profundă îngrijorare de atacurile prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, la adresa justiţiei făcute în ultima perioadă, inclusiv în data de 6 ianuarie".
"Domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că aceste declaraţii aduc prejudicii grave României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi NATO. Totodată, aceste declaraţii sunt incompatibile cu exigenţele funcţiei de prim-ministru într-un stat al Uniunii Europene", se arată în comunicatul Departamentului de comunicare publică al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele îi cere "imperativ" prim-ministrului Victor-Viorel Ponta "să înceteze de îndată orice atac la adresa justiţiei şi să reintre în atribuţiile constituţionale ale funcţiei de prim-ministru".
"Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu îi cere public domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta să respecte Acordul de colaborare instituţională între preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, în care elementul central se referă la susţinerea independenţei justiţiei", se mai arată în comunicatul de presă.

Ponta înţelege ce vrea

"Sunt convins că sunteţi alături de mine în bătălia cu regimul Băsescu. Am văzut că nu a înţeles domnul preşedinte, că m-aş bate cu justiţia. Eu nu mă bat cu justiţia, mă bat cu el şi cu cozile lui de topor. Vă rog pe toţi să aveţi curaj şi ştim că, pentru ceea ce ne-au votat oamenii, ce se întâmplă în fiecare zi se va întâmpla în mod sigur până în luna decembrie", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.
Înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul Zambaccian, premierul Victor Ponta declara că este o mare nedreptate ca Adrian Năstase să fie hăituit o viaţă întreagă de "sistemul lui Traian Băsescu", având în vedere toate lucrurile "bune şi importante" pe care fostul premier le-a făcut pentru ţară.

PNL e mai lucid

Pe de altă parte, deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că întreaga clasă politică ar trebui "să înveţe ceva din condamnarea fostului premier" şi să nu folosească ideea unui proces politic în explicarea deciziei în cazul acestuia.
"Este o hotărâre dură, o condamnare care presupune o decizie mai aspră faţă de hotărârea anterioară, condamnare şi pentru luare de mită şi pentru şantaj, dar şi recuperarea prejudiciului. Doar că trecând peste o condamnare la care, dacă nu suntem ipocriţi, vom recunoaşte că ne aşteptam, ar trebui să ne şi gândim chiar cu voce tare ce şi cum trebuie făcut", susţine deputatul PNL într-o postare pe blog.
Gorghiu afirmă că în justificarea deciziei de condamnare a lui Năstase nu ar trebui utilizat argumentul unui proces politic.
"O întreagă clasă politică trebuie să înveţe ceva din condamnarea fostului premier, iar plaga lăsată de acest proces şi de această condamnare pentru orice politician din România va fi una de lungă durată şi greu de tot vindecabilă. Mă gândesc că nu e cea mai fericită formulă să mergem pe ideea procesului politic, chiar nu o încurajez. Şi nici nu merg pe varianta vehiculată masiv că se va promova legea amnistiei şi graţierii, pentru că aşa ceva nu va trece, indiferent cine şi când şi-o doreşte", a mai apreciat Gorghiu.
Totodată, deputatul PNL susţine că "legile bune, dar şi mai ales judecătorii buni apără statul de drept în România", parafrazându-l pe Alecu Russo.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro