Social-democratul a fost întrebat despre declaraţiile lui Crin Antonescu privind organiuarea unui miting de protest de amploare, dar şi despre poziţionarea acestuia faţă de proteste. "Da, am discutat în USL, a făcut declaraţia respectivă după ce am discutat pe acest subiect. Nu trebuie să dăm ocazia celor de la putere să acuze opoziţia de degenerarea protestelor în acte de violenţă. Noi trebuie să ne organizăm cât mai bine pentru ca lucrurile să meargă în direcţia pe care o doreşte populaţia", a spus Ponta.
Preşedintele PSD a declarat că aspectele concrete ale poziţionării USL vor fi discutate miercuri dimineaţă într-o "şedinţă operativă" a liderilor Uniunii.