Popularitatea lui Obama, în creştere masivă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Popularitatea lui Obama, în creştere masivă

Aproape opt americani din 10 consideră că el a gestionat situaţia pozitiv, iar 54% aprobă activitatea sa ca preşedinte, potrivit sondajului Washington Post-ABC News, fiind vorba despre cele mai bune rezultate din aprilie încoace.

Obama a avut un discurs în prime time la o ceremonie pentru victimele masacrului de săptămâna trecută. Autorul atacului a fost un tânăr instabil mintal, care a ucis şase persoane. Printre cei patru răniţi figurează o membră a Camerei Reprezentanţilor, Gabrielle Giffords. Aceasta a fost împuşcată în cap.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro