34% dintre francezi au spus că au încredere în Sarkozy la începutul lunii august, ceea ce reprezintă o creştere cu două procente faţă de sondajul similar realizat luna trecută.
Şeful statului a câştigat popularitate în rândul persoanelor în vârstă, al locuitorilor bazinului mediteranean sau al simpatizanţilor Frontului Naţional (extrema-dreaptă). În schimb, tinerii îl plac tot mai puţin, scrie Le Parisien.
