Poziţia şezând afectează sănătatea mentală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poziţia şezând afectează sănătatea mentală

Sedentarismul - şi îndeosebi timpul petrecut în poziţia şezând - poate fi extrem de nefast pentru sănătatea mentală, provocând anxietate - este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători australieni de la Deakin University din Melbourne, care s-a ocupat de legătura dintre sedentarism şi anxietate.
Se ştie deja de multă vreme că un număr mare de ore petrecute şezând dăunează sănătăţii fizice, contribuind la apariţia unor tulburări cronice (cardiovasculare şi metabolice), şi că practicarea unei activităţi fizice nu atenuează complet acest impact. Este motivul pentru care se recomandă celor care lucrează mult în această poziţie să se ridice cel puţin o dată pe oră şi să meargă puţin. Cercetătorii australieni au comparat rezultatele a circa zece studii anterioare, desfăşurate pe zeci de mii de persoane, arătând că „rezultatele sugerează o asociere între timpul petrecut în poziţia şezând şi riscul apariţiei unor tulburări anxioase", relatează passionsante.be. Oamenii prezintă o serie întreagă de simptome, de la dificultatea de a-şi controla îngrijorarea, exagerarea unor probleme minore, excesul de vigilenţă, la lipsă de concentrare, tensiune musculară, oboseală, somn tulburat.
Oamenii de ştiinţă le recomandă celor care lucrează timp îndelungat în poziţia şezând să se ridice regulat pentru a-şi dezmorţi picioarele, să iasă la aer la ora prânzului (masa nu trebuie servită la birou!) şi să facă puţină mişcare la sfârşitul zilei, scrie agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro