Preşedintele Iohannis: Corupţia e o ameninţare pe care vreau să o tratez | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele Iohannis: Corupţia e o ameninţare pe care vreau să o tratez

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi seară, la Realitatea TV, că, din punctul său de vedere, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pe care vrea să o "trateze" sprijinind demersurile anticorupţie, precizând că şi partidele trebuie să-şi schimbe abordarea în această privinţă.
"Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, punct. Şi ca atare, vreau să o tratez, eu elimin ameninţările unde se pot elimina. În consecinţă, voi încuraja foarte mult lupta împotriva corupţiei, lucru pe care l-am mai spus şi îl mai spun. Eu îmi doresc ca la sfârşitul mandatului meu, când mă pregătesc să plec de aici, să putem afirma că în România mai există ici-colo câte un caz de corupţie, dar a dispărut corupţia aproape generalizată. Este un lucru pe care mi-l doresc şi este un obiectiv pe care mi l-am pus. Este clar că România are un potenţial enorm, potenţial de creştere, de dezvoltare, oameni deştepţi, oameni cu viziuni, dar printre altele corupţia ne ţine în loc. Concluzia, trebuie să scăpăm de corupţie, dar în primul rând de corupţi", a declarat preşedintele Iohannis la Realitatea TV.
El a menţionat că, în calitatea sa de preşedinte, îi va încuraja "întotdeauna pe cei care se luptă cu corupţia".

Corupţii din partide

De asemenea, Iohannis a făcut referire la abordarea partidelor faţă de cazurile de corupţie din propriile formaţiuni.
"Chiar dacă nu mai sunt membru în PNL, fiindcă preşedintele nu are voie să fie membru al vreunui partid, dar urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă. Partidele trebuie să se reformeze, alegătorii au arătat foarte clar prin acest vot că îşi doresc altfel de politică. Acesta a fost sloganul meu, să facem altfel de politică, oamenii m-au crezut, m-au votat. Concluzia e simplă, oamenii nu vor doar un om care să facă altfel de politică", a mai declarat preşedintele.
El a precizat că acest mesaj a fost înţeles de partide, "unii mai mult, alţii mai puţin", existând "semne destul de bune" după alegerile prezidenţiale, făcând referire la respingerea legii amnistiei şi graţierii şi ridicarea imunităţii parlamentarilor.
"Reformarea partidelor înseamnă mult mai mult decât acest lucru. Înseamnă să se distanţeze şi de colegi care poate nu ajută să se refomeze partidul, care poate prin faptul că rămân aproape aduc un minus de imagine. Evident, nu trebuie sărit calul, dar Statutul trebuie modernizat şi nu doar modernizat, trebuie aplicat, chiar dacă pentru unul sau pentru altul acest lucru poate fi dureros", a mai afirmat Iohannis.

Revizuirea Constituţiei, obligatorie

În plus, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că revizuirea Constituţiei este un demers obligatoriu, precizând că, deşi are un parcurs complicat, care presupune consensul politic în Parlament şi apoi referendumul naţional, trebuie făcut.
"Este chiar obligatoriu, fiindcă anumite lucruri care de facto există, nu sunt prinse în Constituţie, şi din acest punct de vedere, Constituţia trebuie revizuită. Dar, cu această ocazie, dacă toate partidele se înţeleg, ea poate fi chiar modernizată", a spus preşedintele Iohannis, întrebat dacă revizuirea Constituţiei este un demers care ar trebui făcut.
Şeful statului a arătat că, în ultimii ani, am învăţat foarte multe lucruri în democraţia noastră şi am avut situaţii complicate. "Ar fi foarte păcat ca aceste principii pe care le-am învăţat, unele cu sacrificii mari, să nu le încludem într-o Constituţie mai bună decât cea pe care o avem acum. Nu vreau să vin eu acum să spun ce trebuie schimbat", a mai declarat Iohannis, precizând că multe lucruri au fost discutate în vechea comisie, dar şi între specialişti şi societatea civilă.
"Merită reluată discuţia pe revizuirea Constituţiei, şi dacă există înţelegere între actorii politici, cu siguranţă, rezultatul poate să fie o Constituţie mai bună. Simplu nu este", a mai menţionat Iohannis, precizând că primul pas este unul parlamentar, care se poate face numai cu o majoritate consistentă, deci un consens politic, şi pasul prin referendum, când oamenii trebuie să accepte noua Constituţie.
El a mai spus că este un "parcurs relativ complicat, dar care trebuie făcut".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro