Preţul locuinţelor la Brăila, în creştere cu circa 4% la fiecare trimestru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preţul locuinţelor la Brăila, în creştere cu circa 4% la fiecare trimestru

• aceasta este concluzia unui studiu realizat de Eurobank Property Services potrivit căruia Ploieştiul, Braşovul, Timişoara şi Bucureştiul au avut o evoluţie similară, însă cu medie trimestrială de sub 1% • a crescut substanţial şi valoarea creditelor pentru locuinţe contractate de brăileni 

 

Preţul locuinţelor din România a înregistrat o creştere de puţin peste un procent  în trimestrul al treilea din acest an, comparativ cu trimestrul al doilea, şi a consemnat o majorare de 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un studiu de indice imobiliar realizat de Eurobank Property Services.

Autorii indicelui amintit arată că, pe fondul evoluţiei pozitive din ultimii cinci ani, cu o medie anuală de 2,1%, creşterile trimestriale recente susţin tendinţa de revenire a pieţei româneşti. De altfel, şase din cele opt diviziuni ale României şi-au continuat tendinţa de creştere trimestrială a preţurilor, în timp ce doar două au cunoscut o scădere. Concret, regiunea Centru prezintă cea mai mare creştere, de 3,2%, fiind urmată de regiunile Moldova şi Vest cu 2,3%, respectiv 2%. Pe de altă parte, regiunea Nord a înregistrat cea mai mare scădere, de -1,1%.

Indicii calculaţi de realizatorii studiului amintit afereţi celor mai mari 11 oraşe din România arată, în general, o performanţă trimestrială stabilă, cu fluctuaţii care par a constitui mai degrabă corecţii pe termen scurt. De exemplu, municipiile Galaţi, Constanţa, Brăila, Craiova şi Oradea prezintă, în medie, o tendinţă trimestrială ascendentă de 4%, în timp ce Ploieşti, Braşov, Timişoara şi Bucureşti au avut o creştere medie de sub 1%.

Autorii studiului se aşteaptă la o creştere a pieţei, mai pronunţată în oraşele mari. Evoluţiile din următoarele trimestre vor aduce confirmarea pe termen extins a acestor tendinţe.

Dacă analizăm datele disponibile pe pagina Băncii Naţionale a României (BNR) privind evoluţia creditelor contractate de brăileni, se observă, de asemenea, o creştere constantă a valorii împrumuturilor pentru locuinţe. De exemplu, dacă în ianuarie anul curent creditele pentru locuinţă (cumulat în lei şi în valută) ale brăilenilor erau de 0,443 miliarde lei, la luna septembrie, cea mai recentă lună de raportare, valoarea urcase la 0,4806 miliarde lei. Aşadar, discutăm despre o creştere cu 37,6 milioane lei în primele 3 trimestre din an. Dacă raportarea o facem la luna septembrie a anului trecut, creşterea în cifră absolută a creditelor în lei şi valută contractate de brăileni indică o creştere cu 51,6 milioane lei. Ponderea împrumuturilor pentru locuinţă ale brăilenilor în total credite la nivel de judeţ, arată că la nivelul lunii septembrie anul curent fiecare 1 leu din 4 împrumutaţi era pentru cumpărarea unei case (25,71%). Cu un an în urmă, mai precis în septembrie 2016, procentul era de 24,31%, concluzia fiind aceea că a crescut apetitul brăilenilor pentru acest tip de credite, aceasta fiind, de altfel, şi explicaţia din spatele evoluţiei preţului locuinţelor pe raza judeţului nostru, la care face referire studiul celor de la Eurobank Property Services.  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro