In premiera in Braila, un concurs de accelerare - viteza | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

In premiera in Braila, un concurs de accelerare - viteza

Daca in ultima perioada, la Braila, fotbalul a fost

sportul care a tinut capul de afis, week-end-ul acesta este rezervat in exclusivitate automobilismului.
In premiera, in orasul nostru,

simbata se va derula un "Concurs de accelerare - viteza", rezervat celor care au mania vitezei si a riscului, posesori ai unor bolizi pe

masura.
Competitia se va derula pe soseaua Baldovinesti si este inclusa in Campionatul National de raliuri de accelerare.
"Tinind cont

de modul in care s-au desfasurat acest tip de competitii in alte orase, ne asteptam la un numar record de participanti. De altfel, deja si-au

anuntat prezenta reprezentanti ai acestui sport din Galati, Iasi, Bacau, Bucuresti, Constanta, Craiova si, bineinteles, din Braila, dar lista

inscrierilor se poate completa pina simbata la ora 12,00", a declarat Gigi Mihaila, unul dintre oficialii braileni.
Conform unor estimari

facute de organizatori, la start vor fi in jur de 100 de masini. Concurentii vor fi impartiti pe clase in functie de capacitatea cilindrica a

motorului si de puterea pe care acesta o dezvolta, iar distanta pe care o au de parcurs este de un sfert de mila, respectiv 402,20 m. La

start se vor alinia cite doua masini, cistigatoarea intrind apoi in faza urmatoare.
In afara de premiile oferite pentru cistigatorii pe

clase, ce vor consta in cupe, medalii si numai un premiu special pentru locul intii, organizatorii braileni vor acorda stimulente si

cistigatorilor ultimei runde, cea de la clasa VIP, un fel de concurs open de la alte discipline sportive.
"Pentru ca este un concurs ce

comporta riscuri, noi ii rugam pe spectatori sa respecte intru-totul instructiunile oamenilor de ordine. Am facut eforturi pentru a asigura

un climat propice desfasurarii in cele mai bune conditii a acestui concurs si speram ca si premiile vor fi pe masura asteptarilor" a mai

adaugat Gigi Mihaila.

Raliul "George Dunareanu" a ajuns la a treia editie

Concursul de accelerare-viteza nu este singura

competitie de la acest sfirsit de saptamina. Astfel, duminica, la ora 9,30 va avea loc cea de a treia editie a Cupei "George Dunareanu",

raliu tehnico aplicativ care cuprinde patru etape de traseu si tot atitea probe speciale.
Startul raliului se va da din fata sediului ACR

iar probele speciale se vor derula pe platoul din fata salii Polivalente incepind cu ora 12,30.
Desi concursul de duminica face parte din

Campionatul judetean, de data aceasta, la el, in afara de echipajele brailene si-au mai exprimat dorinta de a participa si o parte dintre

concurentii de la "Concursul de accelerare - viteza".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro