Stancu a recunoscut ca primarul Galatiului, Dumitru Nicolae, a venit si a discutat cu el, imediat dupa ce a primit adresa oficiala din partea Prefecturii Braila, prin care i se solicita sa anuleze toate documentele de urbanism aprobate pentru blocurile din cartierul "Dimitrie Cantemir". Presedintele CJ spune ca a fost un dialog ca intre oameni civilizati, pe diferite teme, nu doar mia de hectare: "Eu am avut mai multe discutii cu primarul Nicolae, nu este prima, chiar acum avem niste colaborari, pentru ca vreau intr-un fel sa incepem sa spargem aceasta disensiune, si incercam fel de fel de proiecte comune. Unul destul de avansat vizeaza o statie mare de reciclare, care sa deserveasca ambele orase si o parte din platformele de compost si de resturi menajere din judet. Acum, el a venit la mine, am discutat ca intre oameni civilizati si i-am spus: “domnule primar, noi nu sintem impotriva Galatiului, plecati de la ideea ca pe acest teren aveti voie sa construiti locuinte sociale si imobile cu caracter public".
"Ati vazut ce frumuseti de blocuri s-au facut acolo, faci o poza cu ele sa sperii copiii la gradinita!"
L-am intebat pe Stancu daca primarul Nicolae a incercat, intr-un fel sau altul, in discutia respectiva, sa-i ceara sa intervina pe linga prefect, pentru a renunta la actiunea in instanta: "Nu cred ca are curaj cineva sa incerce sa-mi sugereze mie asa ceva, pentru ca ma cunosc foarte bine si nu as accepta astfel de discutie. Eu cind e vorba de interesul Brailei nu accept o astfel de discutie cu nimeni si nici pe prefectul Mitroi nu poate nimeni sa-l convinga sa dea inapoi. Prefectul a fost intotdeauna pe pozitie cind e vorba despre respectarea legalitatii si are o pozitie pe care o avem cu totii in ce priveste mia de hectare. Noi nu spunem ca nu este proprietatea Galatiului, dar discutam despre legalitatea actelor emise pentru blocurile de acolo, despre cine da acte locatarilor acelor blocuri. Cine a facut planul urbanistic de zona si cine l-a aprobat, ca e vorba despre teritoriul adminstrativ al judetului Braila? Eu nu stiu acum sa spun exact ca demersul prefectului are sanse de cistig in instanta, ca nu sint jurist, dar stiu ca daca un pom are mai multe frunze, ca sa-i termini toate frunzele, le dai jos una cite una. Nu trebuie plecat de la ideea ca-i tai radacinile Galatiului. Nu poti sa-i tai radacina Galatiului cu una, cu doua, ascultati-ma pe mine!".
Cit priveste demersurile anuntate ale democratilor privind un proiect de hotarire de Guvern, pe care sa-l prezinte in plenul CJ, pentru aprobare, si pe care apoi sa-l trimita la Guvern, Stancu a comentat: "Chiar ati observat ca in CJ, acolo, fiecare face ce vrea el?!
Initiativa unei Hotariri de Guvern poate fi a unor consilieri, dar este in general initiativa unui presedinte de CJ sau a unui prefect. O Hotarire de Guvern deja data si cu constructia deja facuta pe mia de hectare este greu de intors si provoaca foarte multe probleme, avind in vedere ca s-au investit atitea sute de miliarde acolo. Eu as vedea aceasta problema rezolvata in felul urmator: sigur, Galatiul promite ca “va ajutam noi sa va luati din pamintul vostru o alta mie de hectare!”. Astea tin, dar nu cu mine, tin cu altii probabil. Noi recunoastem proprietatea Galatiul, ca asta este, dar jurisdictia trebuie sa fie a Brailei, din toate punctele de vedere. Bataia mare, este clar, e pe venit, aici este smecheria. Noi n-o sa fim niciodata de acord ca din mia aceasta de ha, Galatiul sa vinda pamint lui Carrefour sau nu stiu cui, decit in conditiile in care este implicata in mod direct si Braila. Daca face constructii cu caracter social, este una: sintem de acord sa faca numai blocuri pe 1000 de hectare, dar nici alea haotic, pentru ca planul de urbanism zonal trebuie aprobat de CJ. Ati vazut ce frumuseti de blocuri s-au facut acolo, faci o poza cu ele sa sperii copiii la gradinita!".
Prefectul judetului, Nicolae Mitroi, ne-a declarat, ieri, ca in raspunsul trimis, primarul Dumitru Nicolae vorbea, la modul general, despre globalizare si regionalizare, despre faptul ca, mai devreme sau mai tirziu, va aparea o lege care va reglementa cazuri precum acela al cartierului "Dimitrie Cantemir" si indemna la toleranta si intelegere. Mitroi ne-a explicat insa ca nu are de gind sa astepte sa apara o lege care sa reglementeze ceea ce acum se petrece ilegal, in zona celor 1000 de hectare si, ca atare, in cursul zilei de astazi sau miine, va initia actiune in instanta.