Pressing a fost în cantonament montan la Covasna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pressing a fost în cantonament montan la Covasna

În prima săptămână a lunii februarie, cei mai valoroşi jucători ai Şcolii de fotbal Pressing, însoţiţi de trei profesori, au participat la un stagiu de pregătire la Covasna, unde accentul a fost pus pe pregătirea fizică generală.
Abia după ce au revenit în Brăila micuţii fotbalişti au început şedinţele de pregătire cu mingea, urmând ca până la sfârşitul acestei luni şi începutul celei următoare să susţină şi meciuri amicale cu formaţiile similare ale cluburilor Delta Tulcea, CSM Focşani şi Dunărea Giurgiu.
Pentru anul în curs conducerea grupării sportive brăilene şi-a propus obiective îndrăzneţe, iar primul ar fi promovarea în Liga a III-a cu Recolta Tufeşti, formaţie la care activează cinci juniori de mare perspectivă de la Pressing.
Practic, acest obiectiv poate fi atins deoarece formaţia din Tufeşti se află pe primul loc în Liga a IV-a la finalul turului, fiind una dintre puţinele echipe din acest eşalon care, în ultimii ani a acumulat maximum de puncte la finalul sezonului de toamnă.
"Dacă totul va decurge normal, la finalul acestui campionat Recolta Tufeşti va promova în cel de-al treilea eşalon al ţării şi noi vom continua colaborarea cu ea prin înscrierea echipelor de juniori în Campionatul Naţional, un obiectiv pe care l-a propus chiar primarul comunei, Ştefan Moise. Pressing va reprezenta Tufeştiul în competiţia naţională juvenilă. Clubul nostru îşi mai propune promovarea unui numar de trei jucători la nivelul Ligii a II-a şi alţii patru la Liga a III-a, purtându-se în sensul acesta tratative cu o firma cunoscută de impresariat. Iar primul jucator care va fi promovat este Andrei Roadecincu, acesta fiind deja monitorizat de Delta Tulcea, urmând ca la vară să se parafeze şi transferul", a declarat Nicolae Anghel, preşedintele clubului Pressing.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro