Primăria montează din nou umbrele colorate deasupra Regalei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria montează din nou umbrele colorate deasupra Regalei

• o echipă de lucru a început, de câteva zile, să întindă şufele de care vor fi agăţate umbrelele • spre deosebire de anul trecut, când s-au folosit sfori din material textil, de data aceasta se utilizează şufe metalice, pentru o mai mare rezistenţă • până la Paşte va fi acoperită o parte a străzii, iar operaţiunea va fi reluată după sărbători • de 1 iunie, evenimentele dedicate Zilei Copilului se vor desfăşura pe strada Mihai Eminescu • tot atunci, va fi organizată ediţia de vară a Festivalului Dulciurilor

 

Primăria a început deja pregătirile pentru montarea umbrelelor colorate deasupra străzii pietonale Mihai Eminescu, fosta Regală, astfel încât, până de Paşte, să fie acoperit cel puţin tronsonul dintre Piaţa Traian şi intersecţia cu Str. Ana Aslan. Primarul Marian Dragomir ne-a informat că, după sărbători, va continua operaţiunea, astfel încât, până la 1 iunie, toată Regala să fie acoperită de acele pete de culoare care înveselesc atmosfera. “Vrem ca strada să fie pregătită pentru 1 iunie, dată la care va fi organizată ediţia de vară a Festivalului Dulciurilor. Anul acesta, activităţile dedicate Zilei Copilului vor avea loc pe strada  Mihai Eminescu”, a precizat edilul-şef. Astfel, spectacolele pregătite pentru acest eveniment nu se vor mai ţine pe scena de la Esplanadă ci  pe o scenă amplasată în parcarea de lângă sediul Poliţiei, la intersecţia cu strada Mihail Sebastian.

Ca să nu se mai întâmple ca anul trecut, când umbrelele au fost agăţate de nişte sfori din material textil, care, în timp, s-au slăbit şi au început să atârne spre sol, Primăria a luat decizia ca de această dată să folosească şufe metalice întinse cât mai temeinic. Se speră astfel că aspectul estetic al “acoperişului” multicolor nu va mai avea de suferit dar şi că vor fi mai puţine umbrele smulse de vânt sau de brăilenii care vor încerca să le fure, cum s-a întâmplat în sezonul trecut.

Reamintim că, pentru a crea o atmosferă de sărbătoare pe perioada Zilelor Brăilei, Primăria a montat, în luna iulie a anului trecut, o puzderie de umbrele colorate deasupra străzii Mihai Eminescu. În total, municipalitatea a achiziţionat circa 1.000 de umbrele, cu 11 lei bucata. Măsura a fost foarte bine primită de brăileni, reţelele de socializare fiind invadate de fotografii făcute sub umbreluţele de pe Regală. Succesul avut de această iniţiativă l-a făcut pe primarul Dragomir să declare că, începând din 2019, se va da startul unei ample campanii  de renovare a clădirilor deţinute de Primărie în Centrul Vechi şi că se vor mai lua şi alte măsuri, astfel încât această zonă să revină în centrul atenţiei brăilenilor şi turiştilor care ne vizitează oraşul. Rămâne de văzut câte imobile vor beneficia de renovare pe parcursul acestui an. După cum se ştie, între timp, după procese care au durat aproape două decenii, Primăria a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra sediului fostului CEC de pe Regală, unul dintre imobilele cele mai impozante din Centrul Vechi. S-a deschis, astfel, drumul pentru reabilitarea acestei clădiri monument istoric, însă este puţin probabil ca lucrările să înceapă anul acesta. Primăria aşteaptă sprijin de la Ministerul Culturii pentru finanţarea proiectului de reabilitare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro