Primăria nu ştie unde să oficieze căsătoriile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria nu ştie unde să oficieze căsătoriile

Ieri, a avut loc recepţia tehnică a clădirii, iar oficialii Primăriei s-au arătat mulţumiţi de felul cum a lucrat firma "Construct P&G" Brăila. "A fost o lucrare dificilă, deoarece structura de rezistenţă a acestei case construite la începutul secolului trecut era foarte şubredă. Odată rezolvată problema structurii de rezistenţă, ne-am străduit să-i redăm aspectul iniţial, folosind materiale care să fie potrivite cu arhitectura clădirii. Ferestrele sunt din lemn stratificat, iar tâmplăria interioară din lemn de stejar", ne-a declarat Gheorghe Puşcaşu, administratorul "Construct P&G".
În momentul când a început reabilitarea acestui imobil ce a servit, o bună perioadă, ca azil de noapte pentru persoanele fără adăpost, Primăria anunţa că intenţionează să îi dea destinaţia de Casă a Căsătoriilor. Numai că, în momentul de faţă, nu se mai ştie sigur dacă acolo se vor oficia căsătoriile brăilenilor. Din comisia tehnică a făcut parte şi viceprimarul Stănel Necula, iar acesta ne-a declarat că încă nu s-a luat o decizie finală privind destinaţia clădirii. "Ce putem spune sigur este că în birourile de la mansardă se vor muta funcţionarii unei direcţii din cadrul Primăriei. Cât priveşte amenajarea salonului pentru căsătoriile civile, încă nu s-a stabilit dacă se va face aici sau la parterul Primăriei. Noi am vrea, totuşi, ca să păstrăm o legătură între momentul cununiei civile şi sediul Primăriei, fiindcă aşa ar fi normal. De aceea, am vrea să reamenajăm parterul instituţiei, astfel încât ceremoniile să se desfăşoare într-un cadru cât mai adecvat. Este luată, însă, în calcul şi varianta acestui imobil de pe Str. Vapoarelor. Până la sfârşitul lunii aprilie se va stabili cu certitudine varianta finală", ne-a informat viceprimarul Necula.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro