Primăria respinge acuzaţiile de plagiat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria respinge acuzaţiile de plagiat

Consilierul primarului, Camelia Guşatu, afirmă că în momentul iniţierii proiectului din data de 14 februarie nu a ştiut de demersul făcut de Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci" în urmă cu 3 ani, subliniind că în acea perioadă se afla altcineva la conducerea administraţiei oraşului. De asemenea, Primăria respinge acuzaţiile de plagiat, susţinând că evenimentul din acest an a fost gândit în mod diferit. "Pe data de 14 februarie 2009, Primăria Municipiului Brăila a realizat pe Platoul din Piaţa Independenţei 10 inimi concentrice, formate din tineri, care în finalul acţiunii au aprins lumânări. Vorbim despre o altă dimensiune şi o altă gândire a evenimentului - tinerii s-au aşezat pe inimile trasate anterior, au dansat şi apoi au aprins lumânările", a declarat consilierul primarului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro