Primarul, nemulţumit de lucrătorii de la Salubritate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul, nemulţumit de lucrătorii de la Salubritate

"Am avut ieri dimineaţă o discuţie cu agenţii de la Salubritate, pe o nemulţumire a noastră în legătură cu modul în care ei îşi desfăşoară această activitate. De ce? Noi am spus că pentru această lună trebuie să ia tot ceea ce e pe stradă - atât gunoiul menajer cât şi ceea ce oamenii scot din curţi, acolo unde se fac tăieri de viţă-de-vie, de pomi şi se scot crengile la stradă. Ei le iau aşa, «en-gros» să spunem, iar jos, pe stradă, rămân lucrurile aşa cum sunt. Am discutat şi cu cetăţenii, pentru că, sigur, dacă au scos gunoi, pot veni şi să măture puţin, dar şi cu agenţii respectivi, să nu ia numai tomberonul şi jos să rămână crengile şi celelalte deşeuri. Este o lună aşa numită a curăţeniei, aşa că trebuie să luăm totul", a spus edilul-şef în cadrul unei conferinţe de presă. Cu această ocazie, Simionescu a precizat că estimările administraţiei în privinţa adunării deşeurilor pentru această lună sunt de 3.000 de tone (deşeuri diverse).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro