Nu prea mă omor eu cu fotbalul, dar recunosc că m-a încercat un minim sentiment de bucurie atunci când CF Brăila a promovat în Divizia B sau Liga a II-a, cum văd că i se zice acum. Pe principiul că victoriile mici te fac să te simţi mare, m-am gândit că uite, dom'le, se mai aude şi de Brăila în ţara asta nenorocită, fiind amintită, fie şi în treacăt, că a promovat, nici nu mai contează unde anume. Important că a promovat, adică Brăilei i s-a întâmplat un lucru bun, o chestie cu care locuitorii ei să nu se ruşineze, aşa cum stă treaba de obicei.
Dar nici nu a promovat bine, căci CF Brăila trage deja să moară, devenind ciuca bătăilor, preşul de care toţi neîmpliniţii cu impresii de fotbalişti îşi şterg crampoanele sictiriţi. În 11 meciuri, Brăila a strâns doar trei puncte, din 33 posibile. Nu atât lipsa rezultatelor este supărătoare, ci ruşinea de a fi ultimul dintre codaşii codaşilor. Căci dintre toate cele 32 de echipe din Divizia B (două serii a câte 16 formaţii), CF Brăila înregistrează cele mai puţine puncte. Altfel spus, este catastrofă cu majuscule.
Acum nu că mă iau ca boala de omul sănătos, dar nu pot să uit că în vara trecută, personajul care făcea politica de transferuri, care decidea cine e antrenor, cine este titular şi cine bate cornerele de partea stângă era nimeni altul decât realesul judeţului, personajul providenţial care mai are un pic şi bagă Brăila în incapacitate de plată. Individul, căruia îmi scapă numele acum, se trecea pe foaia de arbitraj ca maseur, pentru că în afară să o frece cu spor nu se pricepe la nimic. E, cu marele pitic pe post de maseur, antrenor, conducător şi finanţator din bani publici, echipa CF Brăila şi-a demonstrat din plin competenţa, ajungând subiect de bancuri în fotbalul românesc. Păi, când îl ai pe Bulă preşedinte din umbră la club, e clar că în cel mai fericit caz vei ajunge un fel de glumă proastă făcută de Bendeac.
Primul Maseur al judeţului a frecat-o până când echipa a retrogradat
Iată, însă, că încă o dată universul meu interior a fost zdruncinat din temelii, aruncându-mă în pragul disperării, ca pe un sinucigaş nervos că a rămas fără bani de frânghie şi săpun.
