Prinşi în flagrant în timp ce furau | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prinşi în flagrant în timp ce furau

Miercuri, la ora 19.00, o patrulă auto de siguranţă publică s-a deplasat la locul faptei şi l-a identificat pe suspectul Marian T., prejudiciul fiind recuperat integral şi predat societăţii păgubite. După numai o oră, un alt hoţ a fost prins în flagrant de oamenii legii. Agenţi de siguranţă publică l-au identificat pe brăileanul Constantin S., de 51 de ani, care a fost surprins de paznic în timp ce fura bare metalice din incinta Muzeului de Arte, situat în Piaţa "Poligon", unde se executau lucrări de renovare.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului unde i s-a întocmit dosar penal. În aceeaşi zi, poliţiştii i-au identificat pe Ştefan T., de 20 de ani şi C.Viorel Stefan, de 19 ani, din comuna Râmnicelu, care, în seara zilei de 27 februarie, au sustras o bicicletă, în valoare de 300 de lei, din faţa cafe-barului din sat.

Tinerii au fost recompensaţi cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Lucrători de la Biroul de Investigaţii Criminale au continuat cercetările în cauze înregistrate cu autori necunoscuti şi au stabilit că V. Aurel Cătălin, de 25 de ani, este suspectul furtului comis în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2008, când a sustras dintr-o societate comercială din municipiu articole de îmbrăcăminte în valoare de 4.560 de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului cu propunere corespunzătoare. Miercuri noapte, la ora 00.05, poliţişti de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat pe Lucian Ionuţ P., de 24 de ani, care a spart o boxă de la subsolul unui bloc, cu intenţia de a sustrage bunuri. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro