Prins cu peşte fără acte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prins cu peşte fără acte

un vrâncean transporta cu vehiculul 59 kg de scrumbie, însă nu a avea şi vreun act de provenienţă

 

Un vrâncean care aducea scrumbie la Brăila a avut ghinionul de a se întâlni cu poliţiştii. La data de 4 mai, ora 12.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila  l-au oprit în trafic pentru control pe un bărbat de 40 de ani, din judeţul Vrancea. Acesta transporta cu ajutorul unui vehicul cantitatea de 59 kg de peşte din specia scrumbie fără a deţine documente justificative ale acestuia.

Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată pe bază de proces-verbal unei societăţi de profil în vederea valorificării. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de deţinere şi transport fără documente legale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro