"Dacă mă întrebaţi pe mine, o prognoză politică pentru următoarele câteva luni de zile, în plan intern, eu anticipez că în următoarele câteva luni de zile n-o să avem nici pe domnul Ponta, nici pe domnul Antonescu conducând partidele lor, aşa cum nu cred că-l mai avem pe domnul Emil Boc prim-ministru de ţară în următoarele câteva luni, e o prognoză pentru 2012", a avertizat Geoană.
În opinia lui, USL scade "dramatic" în sondaje, fiind sub 50%, precizând că, din această cauză, nu-şi mai are rostul politic pentru care a fost creată Uniunea, astfel că va începe "imediat o tentaţie firească centrifugă".
Cât priveşte plecarea lui Boc din fruntea Guvernului, Mircea Geoană a invocat starea economică şi financiară dificilă care s-ar prognoza pentru lunile viitoare, din cauza crizei din zona euro. În plus, senatorul a argumentat că actualul guvern are o "uzură morală", astfel că ar fi nevoie de o schimbare de imagine. În opinia sa, Traian Băsescu ar avea "tot interesul" să impună un alt guvern înainte de alegeri.
"Cred că a pornit o avalanşă care va afecta atât USL-ul, dar şi actuala putere, cred că va afecta toată scena politică românească, poate e şi bine dacă ajungem la un pic de primenire de scenă politică românească, poate că nu e atât de rău", a spus el, mizând pe o "recompunere" a scenei politice româneşti.