Program de eficientizare la Direcţia Pieţelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Program de eficientizare la Direcţia Pieţelor

Conducerea Direcţiei Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) Brăila a prezentat ieri, în plenul Consiliului Local Municipal, o serie de soluţii pentru eficientizarea structurii organizatorice interne, precum şi o variantă de schimbare a modului de administrare a bunurilor proprietate publică, prin atribuirea lor în concesiune directă. Potrivit directorului Simona Drăghincescu, aceste măsuri vizează, printre altele, trecerea de la plata cotei de 50% aplicată în prezent, la plata unei redevenţe şi taxe pe clădiri şi teren datorate Consiliului Local Municipal, ceea ce presupune o economie substanţială pentru DAPT. Mai exact, "pentru 2009, cota de 50% datorată CLM este de peste 1.050 mii lei, comparativ cu valoarea taxelor datorate în urma eficientizării, în cuantum de aproximativ 300 de mii lei şi rezultă o economie de 750 de mii lei, sumă ce va putea fi utilizată pentru implementarea unor programe de investiţii. De asemenea, există posibilitatea achitării debitelor restante pentru cota de 50% către CLM Brăila, prin reeşalonarea acestora pe o perioadă de 4 ani sau pe o perioadă mai îndelungată". O altă măsură propusă se referă la transformarea taxelor în tarife: "Important de menţionat este faptul că taxele sunt stabilite o singură dată pe an, acestea fiind aprobate în anul în curs, pentru anul următor, în timp ce tarifele pot fi corectate ori de câte ori este necesar; acestea, prin funcţiunea lor economică trebuie să reflecte sau să însumeze valoarea reală a costurilor, în funcţie de evoluţia lor, cât şi faptul că societăţile comerciale care au închiriate spaţii şi terenuri de la instituţia noastră vor avea posibilitatea deducerii TVA-ului şi înregistrării pe cheltuieli a unor valori reale, situaţie valabilă şi pentru activitatea instituţiei noastre".
În plus, conducerea DAPT are în vedere modificarea organigramei şi a statului de funcţii şi înfiinţarea a trei servicii noi, respectiv serviciul Tehnic, Administrativ şi Financiar-contabil: "Serviciul Administrativ va fi structurat în compartimentul Agrement, care va cuprinde strict Parcul Zoologic şi Orăşelul Copiilor şi compartimentul Pieţe. În cazul în care vor fi identificate surse de finanţare pentru separarea activităţii Agrement de actuala formă de organizare a instituţiei, acest lucru s-ar putea realiza mult mai rapid şi mai eficient în forma propusă".
Consiliul Local Municipal încă nu a luat o decizie cu privire la programul directorului Drăghincescu, rămânând ca aleşii să studieze propunerile respective şi să-şi exprime opinia, într-o şedinţă ulterioară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro