Programul "Lapte - corn" trebuie păstrat în forma actuală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul "Lapte - corn" trebuie păstrat în forma actuală

"Dacă ar trebui să modificăm programul «Lapte - Corn», ar trebui să introducem mai multe alimente, fructe, legume...În niciun caz să renunţăm la program, aşa cum vrea ministerul, pentru oferirea unei mese calde în sistem after - school.  Eu am vorbit cu directorii unităţilor şcolare din Colegiul I şi mi-au spus că, cel puţin la acestea, nu există nici spaţiu unde să se organize un astfel de serviciu şi nici personal care să îl ducă la îndeplinire. Şi aşa stă situaţia în toată ţara. Dacă sunt 3 - 4 şcoli care pot organiza o sală de mese şi cu personal necesar... În plus, nu mi se pare corect nici ca părinţii să scoată bani din buzunar, dacă programul cu masa caldă se va dovedi prea scump", a comentat Tuşa. De asemenea, a subliniat că nici varianta servirii mesei calde printr-o firmă de catering nu e fericită, pentru că asta ar însemna ca elevii să mănânce în acelaşi loc unde învaţă, lucru inadmisibil din punct de vedere igienic. "Eu i-am trimis o scrisoare liderului de sindicat din învăţământ de la Brăila, în care l-am asigurat de sprijinul meu în demersul de a convinge Guvernul măcar să păstreze programul «Lapte - corn» în forma actuală", a mai punctat liberala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro