Parteneriatele școlare facilitează realizarea unor proiecte prin care elevii au posibilitatea să își perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, să participe la competiții, excursii, schimburi de experiențe, socializând și perfecționându-și competențele de comunicare. Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală şi în comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai comunităţii (locale, regionale, naționale, internaționale) este o necesitate a activităţii didactice.
În ceea ce priveşte comunicarea dintre elevii din mai multe ţări, ea a căpătat amploare, şi, datorită acestei evoluţii rapide, în acest sens fiind creat ETwinning. ETwinning este finanțat de Erasmus+, programul Comisiei Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport și este coordonat de Biroul Central de Asistenţă, gestionat de European Schoolnet și sprijinit la nivel național de 37 de Birouri Naționale de Asistență. ETwinning este comunitatea școlilor din Europa. Oferă personalului didactic (profesori, directori, bibliotecari etc.) ce activează în şcolile din ţările europene participante o platformă de comunicare, colaborare, demarare proiecte şi schimb de informaţii, pe scurt, un spaţiu în care să simtă că fac parte din cea mai palpitantă comunitate.
Frumuseţea unui proiect ETwinning începe în momentul în care, odată stabilite detaliile de principiu, elevul devine centrul activităților ce se derulează în cadrul proiectului. Profesorul devine facilitator, mediator, activitățile sunt centrate pe elev, pe dezvoltarea competențelor cheie, pe dezvoltarea comunicării într-o limbă de circulație internațională, pe crearea unor relații de comunicare, prietenie, cunoaștere, colaborare, implicare educaţională din Europa.
Educaţia interculturală capătă în cadrul unui proiect Etwinning valențe deosebite având ca finalităţi acceptarea şi promovarea diversităţii, realizate prin:
- învăţarea despre diversitate, despre societatea multiculturală şi despre societatea interculturală (reflectată în cunoştinţe care presupun atât raportarea persoanei la propriile repere culturale/propria cultură, cât şi raportarea la alte experienţe spirituale/alte culturi etc.);
- învăţarea prin intermediul experimentării diferenţei şi a alterităţii (reflectată în dezvoltarea şi exersarea deprinderilor legate de viaţa într-o societate interculturală);
- învăţarea pentru societatea interculturală (reflectată în valorile promovate, în atitudini şi în comportamente, care permit asumarea rolurilor şi a responsabilităţilor din viaţa de fiecare zi).
În acest fel, esenţa învăţării interculturalităţii este reprezentată de atitudini şi de comportamente care vizează componenta etică a personalităţii elevilor şi manifestarea acesteia în relaţiile interumane.
Educația interculturală are la bază și promovează următoarele valori şi atitudini:
• valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale;
• atitudine pozitivă faţă de persoane şi grupuri care aparţin unor culturi diferite, care susţin valori, opinii şi credinţe diferite;
• respect faţă de identitatea culturală proprie şifaţă de identitatea culturală a celorlalţi;
• respect faţă de demnitatea şidrepturile omului;
• toleranţă şi înţelegere;
• rezolvare paşnică a conflictelor;
• empatie culturală;
• spirit civic;
• disponibilitate pentru dialogul intercultural şi pentru cooperare.
Proiecte Etwinning derulate în anul școlar 2024-2025:
- ,,Nature's hope is children and parents”
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof.înv.primar Chiriță Cană Monica
Instituții de învățământ primar și preșcolar din Turcia, România, Grecia, Polonia, Lituania, Estonia.
În cadrul proiectului au fost desfășurate activități ecologice, întreprinse responsabil. Elevilor și părinților implicați în proiect le-au fost dezvoltate abilități ecologice, prin acțiuni de conștientizare și implicare directă în rezolvarea problemelor sensibile ale mediului. Membrii grupului țintă au beneficiat de educație în natură pentru o viață durabilă.
- ,,Circle of love”
Parteneri:
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof.înv.primar Chiriță Cană Monica
Instituții de învățământ primar și preșcolar din Turcia, România, Grecia, Albania
Prin activitățile derulate în cadrul acestui proiect s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare cu privire la bullying-ul școlar ce afectează profund prezentul și viitorul copiilor și tinerilor noștri. De asemenea, au fost identificate soluții pentru ameliorarea acestor comportamente susținându-se dezvoltarea socială a elevilor, cultivarea empatiei, iubirii, respectului, dreptății și toleranței.
- ,,The world of algorithm”
Parteneri:
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof.înv.primar Chiriță Cană Monica
Instituții de învățământ primar și preșcolar din Turcia, România
Având în vedere evoluția din domeniul computerelor, devine din ce în ce mai important să se explice elevilor principiile de funcționare ale acestora prin activități didactice adecvate nivelului lor de vârstă. În procesul de învățare bazat pe rezolvarea de probleme, elevii își dezvoltă operațiile gândirii, descoperă algoritmi, găsesc soluții. Folosind instrumente web 2.0, instruirea devine mai distractivă și mai eficientă contribuind la înțelegerea disciplinelor curriculare.
- ”MY EMOTIONS MEET MY ART”
Parteneri:
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Docea Daniela
Instituții de învățământ primar din Turcia, Romania, Grecia, Polonia
În cadrul proiectului, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, au învățat să recunoască cele 6 emoții universale (Fericirea, Furia, Surpriza, Tristețea, Dezgustul, Frica), au conștientizat propriile emoții și emoțiile celorlalți, au descoperit cum pot să și le exprime într-un mod sănătos și să le materializeze prin diverse activități artistice organizate la finalul atelierelor de lucru.
- ,,AI KIDS”
Parteneri:
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Docea Daniela
Instituții de învățământ primar din Turcia, Romania, Polonia, Tunisia, Georgia, Azerbaijan
Acest proiect si-a propus să sporească cunoștințele elevilor de școală primară în domeniile matematicii, muzicii, științei, artei, conștientizării ecologice și învățării interculturale prin activități interdisciplinare care utilizează instrumente de inteligență artificială. Abilitățile și cunoștințele elevilor s-au îmbunătățit, fapt ce a contribuit la dezvoltarea lor ca persoane mai conștiente și mai bine pregătite, iar experiența lor de învățare a fost interactivă, deci cu mult mai interesantă.
- „THE HIDDEN HERO OF DAILY LIFE: MATHEMATICS”
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Ghiorghe Alina-Loredana,
- prof.înv.primar Chiriță Cană Monica
- prof.înv. primar Ciobotaru Alina-Iuliana,
- prof.înv. primar Drăghici Daniela,
- prof.înv. primar Lazăr Mădălina-Violeta,
- prof.înv. primar Meiroşu Giorgiana.
Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Brăila
- prof.înv. primar Ciolache Maria-Magdalena
- prof.înv. primar Ionescu Violeta Monica
Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2, Rm. Valcea, instituții de învățământ primar și preșcolar din Turcia, Iordania, Polonia, Georgia, Italia, Grecia, Bulgaria, Serbia.
Proiectul şi-a propus să exploreze modul în care matematica este utilizată într-o mare varietate de domenii, de la viața de zi cu zi la profesii, de la artă la știință. Acesta i-a ajutat pe elevi să înțeleagă că matematica nu este doar despre numere, ci este și una dintre pietrele de temelie ale creativității și inovației. În acest proiect copiii au explorat modul în care matematica este folosită acasă, la școală, în artă, la cumpărături, în bucătărie și chiar în timpul divertismentului.
- „LITTLE HANDS, MEGA STRUCTURES!”
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Ghiorghe Alina-Loredana,
Instituții de învățământ primar din Turcia, Grecia, Lithuania, Portugalia.
În acest proiect, copiilor li s-a oferit posibilitatea de a descoperi cele mai impresionante structuri arhitecturale din lume (Piramida lui Keops, Galata Tower, Burj Kalifa, Tower Bridge, Palatul Parlamentului) și de a le reproduce folosind materiale reciclabile (sticle de plastic, carton, ziare vechi, așchii de lemn, hârtie, etc.) În acest proces susținut de activități bazate pe filozofiile STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), copiii şi-au dezvoltat abilitățile de rezolvare a problemelor și de gândire analitică, în timp ce şi-au interiorizat și filozofia reciclării.
- ,,ONE PERSON ONE CULTURE”
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Merișor Alina,
Instituții de învățământ primar din Turcia, România, Bulgaria, Georgia
Obiectivele principale ale proiectului au fost promovarea culturii prin învățare, crearea empatiei în rândul elevilor și predarea utilizării sigure a internetului. În derularea proiectului au fost incluse instrumente Web 2, instrumente de inteligență artificială, lucrări artistice, excursii și activități în grupuri mixte. Prin intermediul activităților desfășurate, copiilor li s-a dezvoltat capacitatea de a empatiza cu elevi din alte culturi, de a înțelege comportamentul și gândurile celorlalți fără a-i critica, de a cunoaște oameni cu caracteristici culturale diferite.
- ”EARTH IS OUR HOME”
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Dobre Maria
Instituții de învățământ primar din Turcia, România, Grecia, Polonia.
Proiectul a pornit de la interesul și curiozitatea elevilor față de mediul înconjurător, dar și față de problemele legate de conviețuirea și interacțiunea cu plantele și animalele din jurul nostru. Prin învățarea interdisciplinară, s-a urmărit familiarizarea copiilor cu diferite medii de viață, cu factorii de mediu descoperindu-se efectele acestora asupra plantelor, viețuitoarelor și omului.
- ”DRAWING A SUSTAINABLE TOMORROW!”
Parteneri:
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Brăila
- prof. înv. primar Dobre Maria
Instituții de învățământ primar din Turcia, România, Grecia.
Proiectul de educație ecologică a urmărit creșterea nivelului de conștientizare a elevilor cu privire la problemele de mediu și sustenabilitate prin învățare interdisciplinară. Folosindu-se de cunoștințele din științe, tehnologie, literatură și ecologie, elevii și-au exprimat ideile, au realizat lucrări practice demonstrând că planeta poate fi mai verde și mai sănătoasă. De asemenea, au învățat cum să aleagă produse care generează cât mai putine deșeuri pe care să le colecteze selectiv și să le recicleze creativ.