Proiectul tehnic aferent REGES ONLINE, în dezbatere publică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Inspecția Muncii informează

Proiectul tehnic aferent REGES ONLINE, în dezbatere publică

• propunerile, sugestiile și opiniile pot fi transmise, în format editabil, la adresa de e-mail: dezbatere.publica@inspectiamuncii.ro „Proiectul REGES-ONLINE va oferi servicii digitale de înaltă calitate cetățenilor, salariați și angajatori, și va permite accesul acestora într-un sistem informatic nou”, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat

 

Proiectul tehnic aferent REGES ONLINE este în consultare publică, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Potrivit comunicatului ITM, Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat al Inspecției Muncii, informează angajatorii și persoanele fizice interesate cu privire la publicarea, pe site-ul instituției, a anunțului privind punerea în consultare publică a Proiectului tehnic REGES-ONLINE, disponibil aici:  https://www.inspectiamuncii.ro/reges. Propunerile, sugestiile și opiniile pot fi transmise, în format editabil, la adresa de e-mail: dezbatere.publica@inspectiamuncii.ro, până la data de 3 mai 2023.

Potrivit sursei citate, REGES-ONLINE va permite întocmirea registrului general de evidență a salariaților; efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege; accesul salariaților sau al foștilor salariați la datele din registru, cu asigurarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal; creșterea accesului la serviciile electronice moderne prin îmbunătățirea interacțiunii on-line cu administrația publică; asigurarea accesului autorităților, instituțiilor publice și a salariaților la datele din REGES-ONLINE, pe baza unor aplicații de interogare specifice, cu asigurarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal; creșterea securității sistemului informatic REGES și a accesului la datele conținute; integrarea cu instituțiile partenere și care au competență în domeniul politicilor salariale din România a datelor relevante aparținând tuturor categoriilor de salariați; generarea automată de rapoarte necesare activității de control.

„Proiectul REGES-ONLINE va oferi servicii digitale de înaltă calitate cetățenilor, salariați și angajatori, și va permite accesul acestora într-un sistem informatic nou, complet on-line și centralizat, cu o securitate informatică sporită, bazat pe tehnologii moderne și care să permită interoperabilitatea tehnică și organizațională. Din punct de vedere informatic, prin realizarea REGES-ONLINE va fi obținută alinierea la contextul tehnologic actual, simplificându-se și securizându-se totodată modalitatea de prelucrare, stocare și procesare a datelor și a relației cu angajatorii sau angajații. Arhitectura sistemului informatic proiectat va răspunde nevoilor beneficiarilor acestuia, atingând toate obiectivele propuse pentru o bună derulare a activităților prezente și viitoare ale Inspecției Muncii, în ceea ce privește relațiile de muncă. Cu respectarea legislației în vigoare, noul sistem REGES-ONLINE va permite simplicarea, debirocratizarea și digitalizarea, precum și folosirea eficientă a resurselor. Așteptăm observații și propuneri de îmbunătățire a aplicației, plecând de la proiectul tehnic publicat, astfel încât noul REGES-ONLINE să corespundă așteptărilor angajatorilor și celorlalți utilizatori”, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro