Protecţia Copilului a câştigat procesul cu Camera de Conturi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protecţia Copilului a câştigat procesul cu Camera de Conturi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a câştigat, recent, la Curtea de Apel Galaţi procesul intentat în 2008 de Curtea de Conturi, pentru plata penalităţilor aferente obligaţiilor financiare neonorate timp mai bine de un an către stat, pentru protecţia persoanelor cu handicap. Concret, ca orice angajator, direcţia trebuia să încadreze în muncă un anumit procent de persoane cu handicap din numărul total de salariaţi, însemnând 32 de astfel de persoane, însă a reuşit acest lucru doar pentru 6. Potrivit legii, pentru diferenţă, are obligaţia să achite lunar la bugetul de stat o anumită sumă, iar Curtea de Conturi Brăila a stabilit, în urma controlului din mai 2008, că instituţia datorează în total aproximativ 100.000 lei (un miliard de lei vechi), inclusiv majorări pentru întârziere. Protecţia Copilului a achitat datoria de bază, circa 81.000 lei, dar penalităţile, peste 19.000 lei (aproximativ 5.000 euro), au fost calculate de inspectorii de la Curtea de Conturi în sarcina directorului general Alexandru Sculschi şi a doi şefi de serviciu, Daniela Leiţoiu şi Luminiţa Aramă. "Camera de Conturi Brăila ne-a acţionat în instanţă pentru plata unei penalităţi de 19.244 lei, ca majorări de întârziere la plata acelei obligaţii pe Legea 448/2006, privind angajarea unor persoane cu handicap, în proporţie de 4% din totalul angajaţilor. Am arătat atunci, inclusiv în scris, celor de la Camera de Conturi că, din lipsa fondurilor băneşti, nu am putut plăti la timp această obligaţie către stat, că am preferat să dau salarii angajaţilor şi să amân această plată până în momentul în care existau fondurile necesare. De asemenea, am făcut dovada faptului că am solicitat Consiliului Judeţean, prin numeroase adrese, inclusiv printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, sume de bani necesare acoperirii cheltuielilor cu salarizarea. Camera de Conturi ne-a acţionat în instanţă în iulie-august 2008. La prima instanţă, de la Brăila, a fost respinsă acţiunea Camerei de Conturi. Deoarece între timp îşi pierduse personalitatea juridică, Camera de Conturi a făcut recurs la Galaţi, prin Curtea de Conturi a României. Pe data de 5 noiembrie, prin decizie irevocabilă, a fost respinsă şi această acţiune, considerând că este nefondată şi a dat câştig de cauză direcţiei. Menţionez că atunci când am avut bani, am plătit obligaţia către stat", a precizat Alexandru Sculschi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro