Proxeneţii au vrut să fie liberi, dar n-au avut noroc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proxeneţii au vrut să fie liberi, dar n-au avut noroc

Membrii grupării de proxeneţi, destructurată de procurorii DIICOT săptămâna trecută, au trăit cu speranţa că vor fi lăsaţi în libertate. După ce prima instanţă a dispus arestarea inculpaţilor Eftincă Marcel, Gânguţă Traian şi Călin Felicia, aceştia au formulat contestaţie. Ieri, la Curtea de Apel Galaţi nu au primit veşti bune. "Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Gânguţă Traian, Eftincă Marcel şi Călin Felicia împotriva încheierii de şedinţa din date de 26.05.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Brăil. Obligă pe cei trei inculpaţi la plata a câte 180 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", este soluţia pronunţată de instanţa superioară, la data de 30 mai.
Reamintim că, în ziua de 25 mai, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, sub coordonarea procurorului din
cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizară şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au efectuat
percheziţii la domiciliile a 8 persoane. Era vorba despre destructurarea unui grup infracţional specializat în trafic de minore şi proxenetism. Cei trei inculpaţi care trimiteau fete "la produs" în judeţele Brăila şi Galaţi, au fost luaţi pe sus. Pe timpul investigaţiei, a fost depistat în flagrant delict unul dintre ei, în timp ce plasa o minoră unui client pe raza municipiului Brăila. În urma percheziţiilor au mai fost depistate încă două minore, care erau exploatate de membrii grupării. Procurorii DIICOT au precizat că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, inculpaţii au racolat, transportat şi găzduit mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Inculpatul Gânguţă Traian a racolat mai mulţi clienţi prin postare de anunţuri pe un site de escorte, contra cost.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro