În februarie 1999, brăileanca a racolat mai multe tinere din Galaţi, cărora le-a sugerat să meargă în Turcia pentru a practica prostituţia, oferindu-se să le ajute şi asigurându-le că vor obţine câştiguri materiale consistente. Fetele au acceptat, iar condamnata s-a ocupat de cheltuielile pentru eliberarea paşapoartelor şi transport, însoţindu-le apoi în localitatea Botrum, unde s-au cazat la un hotel. Acolo, urmărita le-a reţinut paşapoartele şi le-a impus să practice prostituţia în folosul său, ea fiind cea care se ocupa de abordarea clienţilor, negocierea preţului şi încasarea banilor. Astfel, gălăţencele erau obligate să întreţină raporturi sexuale cu mai mulţi clienţi într-o zi, fără să primească niciun ban pentru asta, având asigurate doar cazarea şi masa. Fetele au încercat să se întoarcă în ţară, însă nu au putut deoarece nu aveau paşapoarte. La sfârşitul lunii iunie, au reuşit să plece din hotelul unde erau cazate şi au sesizat poliţia turcă, fiind ulterior repatriate în România.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie - iunie 1999, fetele au fost obligate să întreţină raporturi sexuale cu câte 3 - 4 bărbaţi în fiecare zi, de pe urma cărora Lidia Adriana Neculai a încasat 20.000 $.
