Pulanul PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pulanul PSD

Comuniştilor le plăcea să bage pumnul în gură celor care nu susţineau partidul suprem, pe liderii lor şi ideile acestora. Se ştie ce soartă aveau oponenţii partidului unic până acum vreo 30 de ani. În general sfârşeau prin beciurile Securităţii, prin puşcării ori lagăre de muncă, în condiţii greu de imaginat. Cine rezista, era oricum marginalizat o viaţă întreagă, după ce scăpa din închisorile comuniste.

Numai că  şi urmaşilor comuniştilor le plac laudele, nicidecum criticile. Iar dacă nu mai pot acţiona precum predecesorii săi, măcar nişte amenzi uriaşe ori încătuşări şi drumuri la sediul Poliţiei tot pot aplica şi ei. Măcar bagă frică în alţii şi le taie cheful nemulţumiţilor de proteste, de scandări şi alte luări de cuvânt – cum ar fi proiectarea pe o clădire a unor cuvinte gen „rezist” ori „vă vedem”. Nu de alta, dar sunt de-a dreptul subversive şi contrare noii orânduri social-democrate instituite de Dragnea.

Iar pentru asta, guvernanţii PSD-ALDE se folosesc şi ei de instituţiile pe care le au în subordine şi pe care le pot controla cum doresc, graţie oamenilor de paie puşi în fruntea acestora. Aşa e uşor să transformi Jandarmeria şi, mai nou, Poliţia, în aparate de represiune. Când le umpli de obedienţi şi pui mai mult accent pe muşchi decât pe creier, e simplu să dai amenzi unui surdo-mut pentru că a scandat lozinci anti-PSD ori unuia care proiectează pe o clădire un cuvânt „revoluţionar”.

Păcat că acea jandarmerie care primea acum un an flori din partea protestatarilor a devenit un organ de represiune şi cam atât. Păcat că imaginea unei instituţii de altfel respectabile se transformă, încet, dar sigur, în cea de apărare a unui clan de analfabeţi, infractori, mincinoşi şi incompetenţi ajunşi, printr-o conjunctură de moment, în nişte funcţii vremelnice. Păcat că şi Poliţia începe să-i calce pe urme, doar pentru a le gâdila unor ţaţe şi unor agramaţi orgoliul mult prea sensibil, deranjat de un banal cuvânt precum „rezist”. E trist că două instituţii aleg să-şi piardă respectul celor pe care ar trebui să-i servească de fapt – pe cetăţeni – pentru a deveni pulanul unui guvern coordonat de un infractor condamnat şi al cărui principal scop pare a fi protejarea infractorilor de orice fel şi mai ales a corupţilor.

Apropo de grija faţă de infractori şi de recompensele financiare de mii de euro pe care guvernul PSD-ALDE vrea să le acorde tuturor puşcăriaşilor din România pentru „condiţiile grele” din penitenciare: ce despăgubiri au primit şi primesc din partea statului foştii deţinuţi politici, adevăratele victime ale condiţiilor inumane din închisorile comuniste? Ce daune materiale au primit victimele lui Vişinescu, Ficior ori ale celorlalţi torţionari care au pe conştiinţă mii şi mii de oameni a căror singură vină a fost că n-au adulat partidul unic şi pe conducătorii lui „geniali”?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro