Punerea în valoare a platformei PROMEX – motor pentru dezvoltarea Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Punerea în valoare a platformei PROMEX – motor pentru dezvoltarea Brăilei

Promex SA Brăila, companie producătoare de echipamente industriale în domeniul construcțiilor de utilaje grele, membră a Grupului Uzinsider, este în plin proces de extindere a gamei de produse, în vederea repoziționării pe piață. “Planurile noastre vizează, în principal, concentrarea pe producția şi livrarea de componente și echipamente pentru industria de apărare, inclusiv în cadrul unor parteneriate public-private. De exemplu, conducerea Grupului Uzinsider se află în discuții avansate privind posibilitatea implicării companiei noastre în realizarea și implementarea unui proiect de transportor amfibiu blindat, în colaborare cu Uzina Automecanica Moreni (UAM), care deține proprietatea intelectuală asupra produsului”, explică Vlad Sofroni (foto), directorul general al firmei brăilene.

Potrivit conducerii companiei, la Promex se poate realiza producția de subansamble și chiar asamblarea produsului finit, dacă va fi cazul, la cel mai înalt nivel calitativ și la prețuri competitive, întrucât compania dispune de o infrastructură dezvoltată, de tehnologie, utilaje și echipamente moderne, precum și de personal foarte bine pregătit. Un alt aspect important îl constituie adaptarea relativ facilă a fluxului de producție, fără investiții majore, întrucât excavatoarele – pentru care Promex este bine-cunoscută pe piața internă și externă – și transportoarele amfibii blindate sunt produse oarecum similare, atât în ceea ce privește tehnologia utilizată, cât și montarea unor subansamble.

În plus, compania are acreditare NATO pentru producerea şi livrarea de componente sau echipamente complete pentru industria de apărare și o carte de vizită impresionantă. De exemplu, printre clienții companiei se află giganți industriali precum: ThyssenKrupp, Metso-Outotec, SMS (Germania), IHC (Olanda), Cockerill (Belgia), Andritz AG (Austria), Combinatul Siderurgic Liberty Galați, dar și Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru care livrează componente pontoane, componente tancuri și mașini de săpat tranșee.

“Un alt proiect fezabil pe care îl are în vedere Promex vizează operaționalizarea unui centru de mentenanță pentru tehnica blindată din dotarea MApN. Complementar, putem realiza lucrări de reparații pentru tehnica de luptă avariată în Ucraina”, precizează Vlad Sofroni.

Platforma Promex dispune de căi interioare de transport cu acces direct la rețeaua rutieră a orașului Brăila și la Podul Nou peste Dunăre, dar și de cale ferată uzinală, conectată la liniile naționale. În plus, Portul Fluvial, care permite intrarea navelor maritime de până la 3.600 tdw, este la doar 1,5 km. Datorită acestor avantaje competitive, conducerea companiei apreciază că aici pot fi dezvoltate și alte tipuri de proiecte industriale.

“Ne aflăm la doar 15 km de orașul Galați, ceea ce deschide perspective interesante pentru furnizarea unei game largi de echipamente, produse și servicii pentru industria metalurgică și navală. Pe de altă parte, poate fi luată în calcul dezvoltarea unor capacități de prelucrare a produselor agro-alimentare, de care avem atâta nevoie”, arată Vlad Sofroni

Mai mult, conducerea Promex este de părere că aici poate fi creat cu succes și un hub logistic. Mărfurile pot fi transportate cu ușurință pe Dunăre (prin porturile Brăila sau Galați), către Constanța sau în susul fluviului, până în Germania, la Regensburg. Datorită accesului direct la una dintre bretelele care urcă pe Podul Nou peste Dunăre este asigurată legătura prin Buzău – Întorsura Buzăului cu Transilvania și prin Focșani, cu Moldova. De asemenea, există deschidere către Muntenia, dar și către Dobrogea.

“Implementarea unor astfel de proiecte pe platforma Promex va avea un impact regional semnificativ, prin prisma generării de noi locuri de muncă și a sinergiilor create. Vorbim despre: dezvoltarea pe orizontală și pe verticală a industriei, rezolvarea unor probleme sociale și revitalizarea unor localități”, este de părere directorul general al Promex, care consideră că acest tip de afaceri ar trebui stimulate de administrație, inclusiv de către cea locală, de exemplu prin acordarea unor concesiuni de folosire a unor infrastructuri publice care să faciliteze livrarea produselor Promex, sau prin simplificarea procedurilor vamale pentru export.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro