Pustai consideră că FC Vaslui şi Gaz Metan au şanse egale la calificare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pustai consideră că FC Vaslui şi Gaz Metan au şanse egale la calificare

"Exceptând pe Gaz Metan CFR Craiova, cred că toate formaţiile au şanse egale, nu se pune problema de favorite. Meciurile de Cupa României nu seamănă deloc cu cele din campionat, sunt imprevizibile şi din acest motiv este frumoasă această competiţie. Avem avantajul că jucăm pe teren propriu, însă mai este aproape o lună până la acest joc şi depinde de ceea ce se întâmplă în campionat. Vom vedea atunci dacă este cazul să odihnim o parte din jucători", a spus Cristian Pustai.

Preşedintele lui FC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat pentru NewsIn că Gaz Metan Mediaş este un adversar accesibil, însă şansele de calificare rămân egale: "Nu mai putem vorbi de adversari accesibili în această fază. Echipa Mediaşului e la fel de puternică precum Steaua sau Timişoara. Ne va fi greu, dar nu imposibil. Important e să pregătim cât mai bine acest meci, fiindcă dorim să mergem mai departe în cupă. Aşa că trebuie să tratăm cu seriozitate partida, fiindcă se joacă într-un singur meci calificarea".

Gaz Metan Mediaş şi FC Vaslui se vor întâlni în optimile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţii care a avut loc, marţi, la Casa Fotbalului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro