Rândul profesorilor să intre în examen. Începe Definitivatul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rândul profesorilor să intre în examen. Începe Definitivatul

• 100 de dascăli brăileni sunt aşteptaţi la proba scrisă • examenul va avea loc miercuri, la Colegiul “N. Bălcescu”

 

Dascălii aflaţi la început de drum intră în examen. Miercuri, 22 iulie, are loc proba scrisă din cadrul examenului naţional de Definitivat, examenul ce poate fi susţinut de cadrele didactice care au cel puţin un an vechime în învăţământ, fiind obligatoriu pentru obţinerea gradelor didactice.

La Brăila, conform informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean, 100 de profesori sunt aşteptaţi la proba scrisă care va avea loc la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”. Cei mai mulţi s-au înscris pentru posturile de educatori şi pentru disciplina Educaţie fizică şi sport.

La fel ca la examenele elevilor, şi Definitivatul va fi organizat cu respectarea măsurilor de protecţie împotriva răspândirii infecţiilor cu Covid-10. La intrare în centrul de examen se face un triaj epidemiologic şi se va respecta distanţarea fizică, în sală fiind permişi maximum 10 candidaţi. De asemenea, va exista dezinfectant în sală şi pe hol, iar masca trebuie purtată pe toată durata probei de 4 ore.

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 8:00 – 8:45, pe baza actului de identitate. Proba va începe la ora 10. Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate. Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă.

Procedura de acordare a definitivării şi a titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar reprezintă recunoaşterea competenţelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Nota minimă pentru a promova examenul trebuie să fie 8.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro