Mergi la conţinutul principal

Rîndunică, un pesedist alergic la muncă, a fost numit taman la Ministerul Muncii!

Visul oricărui spărgător de bănci este să ajungă să bea liniştit o cafea la terasa aflată vizavi de sediul Poliţiei, în timp ce criminaliştii încă se chinuie să facă portretul robot al jefuitorului. Asta e suprema sfidare, marea aroganţă pe care o poate face un jefuitor de seifuri. Adrian Rândunică, de la PSD Brăila, nu a ajuns încă să spargă bănci, dar stă bine de tot la capitolul „aroganţe”. De pildă, Adrian Rîndunică a reuşit să devină secretar de stat în Guvernul Grindeanu, dar nu oriunde, ci fix la Ministerul Muncii. Vă daţi seama, Rîndunică, cel care până la 30 de ani s-a eschivat cu succes de muncă, să ajungă acum ditamai oficialul în Minsiterul Muncii.

Din câte ştiu eu, toate locurile de muncă pe care le-a avut până acum Adrian Rîndunică au fost obţinute pe linie de partid, graţie calităţii sale de membru marcant al PSD. Rîndunică a fost mai întâi la TSD Brăila, dar să nu credeţi cumva că el şi-a făcut „stagiatura” ca umflător de baloane şi lipitor de afişe. Nu, Rîndunică a fost şeful umflătorilor de baloane, mă-nţelegi? Cum ar veni, Adrian Rîndunică a fost un întreţinut inclusiv la PSD, ascensiunea sa în partid datorându-se în mare parte faptului că tatăl său (poliţist local) a ţinut partea Primăriei Brăila în scandalul incendiului inventat în Dosarul Dorobanţi. Mărturia (intervenţia) lui Rândunică-tatăl a scutit administraţia Simionescu de o acţiune de imputare de 5 milioane de euro, astfel că partidul a avut grijă să îi aranjeze aşa cum se cuvine viitorul juniorului Adrian. După ce PSD l-a făcut consilier judeţean şi apoi director la CID, Rîndunică a fost uns mare şef peste finanţele echipei de handbal feminin Dunărea Brăila. Dar deja Brăila începuse să fie prea mică pentru ambiţiile tânărului Adrian Rîndunică. Păi, vorba aia, era păcat de atâta talent irosit într-un oraş provincial ca Brăila? Rîndunică a vrut să parvină la Bucureşti, să miroasă şi el a capitală, ce dracu! De câteva zile, Adrian Rîndunică este secretar de stat. I-auzi cum sună: „Domnul secretar de stat Adrian Rîndunică”. Cred că Rîndunică a tipărit deja vreo 5.000 de cărţi de vizită cu noua sa funcţie, ca să aibă ce trimite „la toţi cei care mă cunosc”.

Mă gândesc că Adrian Rîndunică putea fi uns secretar de stat la orice alt minister, că doar nu contează unde anume cari nişte hârtii în Guvernul Grindeanu. Dar nu, Rîndunică a ajuns la Ministerul Muncii, fraţilor, parcă special pentru a transmite o porţie consistentă de sfidare. Păi, ziceţi şi voi: cum să fie Rîndunică secretar de stat la Muncă, în condiţiile în care el are carte de muncă graţie PSD-ului şi de muncit a muncit până acum cel mult la un ciorap. (Liliana MUNCĂ)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro