"Cei care văzând Piaţa Universităţii reţin doar apelul «Jos Băsescu» şi nu văd mai departe, «Jos Ponta» , «Jos Antonescu» , «sus democraţia» , jubilează în zadar şi fără sens şi fără motivaţie", a susţinut senatorul în plenul Parlamentului despre atitudinea Opoziţiei faţă de cerinţele protestatarilor. El a mai spus că Piaţa Universităţii de astăzi nu poate fi comparată cu cea din anii '90, pentru că atunci ea exprima "o speranţă", în timp ce acum manifestanţii exprimă "lipsa speranţei" şi a "neîncrederii zilei de mâine".
Radu F. Alexandru a mai spus că Guvernul şi-a făcut datoria şi că toate sondajele arată că USL este angajat într-o pantă descrescătoare sub procentul de 50% şi că PDL se află la un procent de 20%, precizând că Opoziţia vrea anticipate deoarece scade în sondaje.