Radulescu a fost inscaunat la Electrica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Radulescu a fost inscaunat la Electrica

De citeva zile, omul de afaceri Stefan Radulescu, cel pentru care a fost "maturat" fotoliul de sef al Sucursalei locale de Distributie a Energiei Electrice (SDEE), a ajuns in postul pe care l-a visat: director al SDEE Braila. Ignorind semnalele din presa cu privire la nepotismul existent in organigrama companiei locale "Electrica", precum si tensiunile iscate in rindul salariatilor pe aceasta tema, numele Radulescu fiind in ambele cazuri in centrul atentiei, conducerea de la Ploiesti a filialei Muntenia Nord a SC "Electrica" a decis numirea lui Stefan Radulescu ca sef la "Electrica - Distributie" Braila. Astfel, mandatul noului director Stefan Radulescu a inceput de vineri, 3 octombrie. Mai mult, pentru a se putea lauda ca noul sef provine din "sistem" si pentru a diminua intr-un fel impactul numirii unei persoane care nu a avut nici o legatura, pina acum, cu domeniul energetic, conducerea de la Ploiesti a decis ca se impune, totusi, o etapa intermediara pina la virful ierarhiei. Astfel, timp de o saptamina inainte de "ungere", mai precis in perioada 26 septembrie - 3 octombrie, Radulescu a figurat angajat ca inginer la Biroul Energetic al companiei locale a "Electrica" - Distributie.

Directorii de sucursale nu mai dau examene pentru ocuparea acestor posturi

In tot acest scenariu, conducerea filialei de la Ploiesti de care apartine SDEE Braila s-a folosit de permisivitatea noilor reguli, aplicabile de citiva ani, in cazul numirii directorilor de sucursale. Concret, in ultimii ani ocuparea unor astfel de posturi nu se mai face prin concurs. In schimb, s-a ales varianta incheierii unui contract de performanta pe termen limitat, cu posibilitatea prelungirii mandatului. Practic, in acest mod simplu Consiliul de Administratie al companiei poate oricind sa "mature" scaunul de sef de sucursala fara teama ca cel detronat il va actiona in judecata, asa cum s-a intimplat in urma cu 4 ani, dupa ce Alianta DA a cistigat alegerile parlamentare si si-a numit noii sefi la institutiile descentralizate in teritoriu. La acea vreme, directorii numiti pe timpul mandatului PSD care ocupasera posturile prin sustinerea unui concurs, chiar daca doar formal in foarte multe cazuri, au actionat in instanta deciziile de "detronare" semnate de Alianta DA.

Posibila tinta: contractele grase cu firmele particulare care au nevoie de lucrari la instalatii electrice

Odata ajuns pe postul vizat, ramine de vazut in ce masura temerile aparute in presa se vor dovedi nefondate. Asta in contextul in care s-a descoperit ca tatal lui Stefan Radulescu este asociat la o firma care are de citiva ani o colaborare efervescenta cu "Electrica" Braila, de la care primeste comenzi de lucrari. Concret, in Registrul Comertului, Cristian Radulescu (seniorul) figureaza ca asociat/administrator la SC "Energetica Prestserv" SRL care, asa cum am spus, are relatii contractuale de mai multi ani cu "Electrica" Braila, in sensul ca si-a adjudecat prin licitatii publice contracte de prestari servicii in valoare de zeci de miliarde de lei vechi. Tinta se pare ca este cu totul alta, intrucit contractele "grase" ale "Electrica" se adjudeca prin licitatii organizate la nivel de filiala, adica la Ploiesti, sau direct la centru, la Bucuresti, pentru teritoriu raminind doar "firimituri" de citeva zeci de mii de euro per contract. Asa cum sustin surse din companie, principalul avantaj al numirii juniorului in fruntea SDEE Braila este facilitarea accesului firmei seniorului la contracte cu firme mari, care deruleaza investitii de milioane de euro, asa cum este cazul hypermarket-urilor, de exemplu. Amenajarea cladirilor unde functioneaza astfel de obiective presupune si proiectarea si realizarea lucrarilor la instalatiile electrice care in cazul unui hypermarket - va inchipuiti - au valori de sute de mii de euro. Pentru a putea functiona, un retailer are nevoie si de un accept din partea "Electrica" Braila, care valideaza in final corectitudinea si securitatea lucrarilor electrice.
Reamintim ca in cursul lunii trecute, fostul director al SDEE Braila, Negru Ionascu, a primit decizia de finalizare a mandatului la sefia sucursalei locale a "Electrica - Distributie" Braila, iar aceasta pentru a i face loc lui Stefan Radulescu.

Stefan Radulescu apropiatul tuturor administratiilor postdecembriste

Stefan Radulescu este patronul firmei "Risk Com", cea care de cind este Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al CJ, cistiga an de an licitatia pentru programul "Lapte - corn". De asemenea, surse din "Electrica" sustin ca de fapt chiar Stancu ajutat de liberala Diana Tusa ar fi artizanul ascensiunii omului de afaceri, membru PC, pe fotoliul de director al companiei locale de electricitate. Atit Tusa cit si Stancu au negat in public ca ar avea vreun amestec. Important de mentionat este ca dovada a relatiilor foarte bune pe care Radulescu le-a avut in timp cu toate administratiile, a ajuns sa detina spatii comerciale pentru lantul de magazine "Risk" chiar in statiile de autobuz ale SC "Braicar". In plus si firma care administreaza restaurantul "Swing" de pe faleza Dunarii face parte tot din grupul societatilor omului de afaceri amintit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro