Raliul Dakar - Spaniolul Carlos Sainz câştigat ediţia 2010 la clasa auto | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Raliul Dakar - Spaniolul Carlos Sainz câştigat ediţia 2010 la clasa auto

Spaniolul, care era lider încă din etapa a 5-a, a câştigat Raliul Dakar cu peste două minute în faţa coechipierului său de la Vollkswagen, Al-Attiyah, în timp ce pe locul 3 la general a terminat americanul Mark Miller, tot de la Volkswagen.

La clasa moto, francezul Cyril Despres a câştigat pentru a treia oară Raliul Dakar, fiind urmat pe podium de norvegianul Pal Anders Ullevalste şi chilianul Lopez Contardo.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro