Rapiţă fără documente confiscată de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rapiţă fără documente confiscată de poliţişti

Astfel, Ion C., în vârstă de 40 de ani, din comuna Zăvoaia şi Gelu M., (33 de ani), din oraşul Însurăţei, au fost prinşi în timp ce transportau 74,6 tone de rapiţă cu autocamioanele, fără a deţine actele necesare. Autocamioanele şi marfa, în valoare totală de 72.580 lei au fost confiscate. În noaptea de 5 spre 6 iulie, la ora 2.30, Ninel D., de 32 de ani, din satul Cîndeşti, comuna Verneşti, judeţul Buzău, a fost surprins de poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică în timp ce transporta, pe Bulevardul Dorobanţilor, 1.900 kg de vişine în valoare de 8.000 de lei, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat cu o amendă de 1.500 de lei, iar marfa a fost confiscată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro