Razii în 85 de baruri şi discoteci. Peste 250 de persoane au fost legitimate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Razii în 85 de baruri şi discoteci. Peste 250 de persoane au fost legitimate

• în două zile, poliţiştii au aplicat amenzi de 30.000 de lei şi au verificat peste 200 de autovehicule aflate în trafic • vânzătorii de pomi de Crăciun şi comericanţii de pocnitori s-au aflat şi ei în vizorul oamenilor legii

 

Controale în municipiu şi judeţ puse la punct de poliţiştii de ordine publică, rutieri şi de la acţiuni speciale „pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente rutiere”.

Surse din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila precizează: „Acţiunile poliţiştilor au vizat, în special, combaterea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor şi a altor localuri de alimentaţie publică, verificarea legalităţii comercializării pomilor de Crăciun şi a produselor pirotehnice, depistarea şi sancţionarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, care conduc autovehicule”.

Astfel, în zilele de vineri şi sâmbătă, 16 şi 17 decembrie 2016, poliţiştii aflaţi în misiune au verificat 85 de baruri, discoteci şi cluburi şi au legitimat 253 de persoane (dintre care 33 au fost controlate corporal). De asemenea, au oprit şi au verificat 211 autovehicule aflate în trafic şi au testat cu aparatul etilotest 68 de conducători auto.

În timpul raziilor, poliţiştii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 de lei, cele mai multe dintre acestea conform OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro