Reţeta Coca-Cola, un mister de 128 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reţeta Coca-Cola, un mister de 128 de ani

Coca-Cola a fost inventată de farmacistul John Pemberton, acum mai bine de o sută de ani.
Odată cu înăsprirea legilor împotriva alcoolului, inspirate de mişcarea de temperare, care a precedat Prohibiţia în Statele Unite, farmacistul a început să dezvolte o reţetă care să nu mai fie bazată pe vin, băutura lui devenind non-alcoolică.
Cele două ingrediente principale, extrasul de coca şi nucile de cola, au dat numele produsului, care a început să fie vândut sub denumirea de Coca-Cola din 1886.
Iniţial, băutura conţinea o cantitate însemnată de cocaină, care avea un efect energizant asupra consumatorilor, însă, la începutul secolului trecut, alcaloidul a fost eliminat, frunzele de coca fiind păstrate doar pentru aromă, iar cofeina a devenit stimulentul principal. În prezent, compania Stepan, din Illnois, este singura din Statele Unite care are dreptul legal de a importa frunze de coca, pe care le aduce în principal din Peru. Cocaina merge către compania farmaceutică Mallinckrodt, iar frunzele uscate, care nu mai conţin alcaloidul interzis, sunt cumpărate de către The Coca-Cola Comany.
Bolnav şi falit, în special din cauza dependenţei de morfină de care nu a scăpat niciodată, John Pemberton i-a vândut compania lui Asa Candler, un om de afaceri din Atlanta. Farmacistul nu a scris niciodată reţeta pentru Coca-Cola, pe care o considera un secret important, astfel că a împărtăşit-o doar cu asociaţii săi. Când Ernest Woodruff a cumpărat compania de la Candler însă, în 1919, şi-a garantat împrumutul la bancă cu o copie scrisă a reţetei. Aceasta a fost recuperată în 1925, când datoria a fost achitată, iar varianta scrisă a formulei lui Pemberton a fost depusă într-un seif al băncii Trust Company, în prezent SunTrust Bank, unde a rămas până în 2011, când a fost mutată la muzeul World of Coca-Cola.
În afara unei încercări de schimbare, pe piaţa din Statele Unite, în 1985, (care însă nu a dat roade, astfel că s-a revenit la formula iniţială) reţeta nu a suferit modificări importante de mai bine de 80 de ani. "Misterul atrage atenţia şi, de multe ori, este văzut ca un element al calităţii", spune, pentru CNN, Ben Voyer, profesor de psihologie socială şi marketing la London School of Economics.
"Consumatorul tipic se va gândi că produsul trebuie să fie foarte valoros dacă firma depune atât de mult efort să protejeze formula", adaugă el. Reţeta este şi astăzi unul dintre cele mai bine păstrate secrete din comerţ şi este păstrată la muzeul companiei, World of Coca-Cola. Seiful, învăluit de fum şi lumini roşii, a fost special construit pentru a păzi hârtia scrisă în 1919. Seiful are uşi de oţel, care necesită un cod şi trecerea de un scanner de amprente pentru a fi deschise. Înăuntru se află o cutie metalică, păzită de mai multe elemente de securitate, în interiorul căreia se află reţeta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro