Recidivă! Magazinul Kaufland, de pe B-dul Dorobanților, amendat cu 41.000 de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recidivă! Magazinul Kaufland, de pe B-dul Dorobanților, amendat cu 41.000 de lei

• asta după ce, anul trecut, mai precis în lunile septembrie și octombrie, magazinele Kaufland din Brăila fuseseră, de asemenea, sancționate cu amenzi de zeci de mii de lei pentru neregulile constatate de Protecția Consumatorilor • principalele nereguli constatate, săptămâna aceasta, de comisarii CJPC Brăila: produse expirate, practici comerciale incorecte, comercializarea de legume ce aveau afișate informații eronate privind țara de origine - sunt doar câteva dintre neregulile constatate în timpul controlului finalizat pe 28 mai

 

Magazinul Kaufland de pe B-dul Dorobanților, amendat din nou de Protecția Consumatorilor Brăila.

Astfel, ca urmare a reclamației unui consumator brăilean, referitoare la calitatea necorespunzătoare a produsului alimentar care prezenta „modificări organoleptice (culoare oxidată)”, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfăşurat, în urmă cu câteva zile, o acțiune operativă de control (finalizată la data 28 mai) la magazinul Kaufland de pe Bulevardul Dorobanților nr. 413, din municipiul Brăila. Potrivit comunicatului trimis de CJPC Brăila, reclamația consumatorului s-a dovedit a fi întemeiată, iar pentru neregulile constatate comisarii CJPC Brăila au aplicat următoarele sancțiuni: șase amenzi contravenționale în valoare totală de 41.000 lei, un avertisment, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme (în valoare totală de 3.000 lei) și distrugera acestora cu ajutorul unei firme autorizate. Nu în ultimul rând, comisarii de le Protecția Consumatorilor au înaintat propunerea încetării practicilor comerciale incorecte (acțiune înșelătoare privind informarea corectă a consumatorilor, referitoare la originea legumelor cât și a prețului corect al produselor aflate în oferta promoțională).

Principalele abateri constatate în timpul controlului CJPC Brăila au fost următoarele:

 - practică comercială incorectă: pentru comercializarea produsului alimentar care constituia obiect al sesizării, operatorul economic nu s-a asigurat că produsele puse pe piață sunt sigure și că respectă condițiile prescrise sau declarate; astfel, nu s-a comportat în mod corect în relațiile cu consumatorii. Operatorul economic a făcut dovada restituirii contravalorii produsului neconform;

- existența la comercializare a diferitelor categorii de produse alimentare cu modificari organoleptice de aspect, miros, culoare;

- comercializarea unor produse fără informații privind data deschiderii ambalajului colectiv, din care să rezulte valabilitatea produsului;

- comercializarea unor produse care nu respectă temperatura de păstrare specificată de către producător;

- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;

- practică comercială incorectă - comercializarea de legume ce aveau afișate informații eronate privind țara de origine pe eticheta de la raft;

- comercializarea unor produse cu preț mai mare decât oferta promisă, față de produsul de referință.

Reamintim că, în luna septembrie a anului trecut, magazinul Kaufland de pe B-dul Dorobanților a mai fost amendat cu suma totală de 33.000 de lei, pentru nereguli grave descoperite (carne tocată și preparate din carne păstrate la temperaturi neconforme, produse cu muște moarte și mucegai și produse expirate) în urma unui control efectuat de Protecția Consumatorilor.

Totodată, o lună mai târziu (pe 13 octombrie 2023), în urma unor acțiuni de control desfășurate în toată țara, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila a verificat zona de grill aparținând magazinelor Kaufland România SCS Brăila-puncte de lucru Bulevardul Dorobanților și Strada Mecanizatorilor (cartier Viziru). Acțiunea de control a fost extinsă și la raioanele de prezentare și comercializare a alimentelor cu grad de perisabilitate ridicat (pește, carne, legume-fructe), iar în urma acțiunii de control au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei, precum și măsuri de limitare a prejudicierii consumatorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro